
Mihail Hodorkovski și-a patentat numele ca marca comercială
Fostul sef al companiei petroliere ruse Yukos, Mihail Hodorkovski a patentat numele său ca marca comercială. Se presupune că înregistrarea și protecția mărcii se va extinde în 16 țări, inclusiv Republica Moldova, scrie publicația Kommersant citată de Agora.
・
Potrivit sursei, în Rusia și alte țări vor apărea două mărci comerciale ХОДОРКОВСКИЙ (varianta în grafie chirilică) și KHODORKOVSKY (varianta în grafia latină). Cererea de înregistrare a fost depusă de compania britanică MBK IP UK Limited asociată cu Mihail Hodorkovski încă pe 18 martie 2013.
Astfel îmbrăcămintea, încălțămintea, jocuri de calculator, ochelari de soare, suvenire, și multe alte produse vor putea fi vândute sub marca KHODORKOVSKY. Totodată, diverse organizații sub acest brand vor putea strânge fonduri pentru fundații de caritate și acțiuni politice, să ofere servicii de consultanță, să efectueze tranzacții comerciale și imobiliare.
Se presupune că înregistrarea și protecția mărcilor se va extinde în 16 țări, inclusiv Republica Moldova, Azerbaidjan, Belarus, Israel, Kazahstan, Statele Unite ale Americii. La momentul publicării acestui articol, mărcile au primit deja protecție juridică în Rusia, Armenia, Georgia, Ucraina, Norvegia, Elveția și alte câteva țări.
Avocații lui Mihail Hodorkovski au confirmat pentru Kommersant înregistrarea mărcilor comerciale, însă nu au dorit să dezvăluie planurile de utilizarea acestora în viitor.