Iurie Leancă: Partenerii europeni aşteaptă cu nerăbdare Regimul de Liber Schimb cu Moldova

Iurie Leancă: Partenerii europeni aşteaptă cu nerăbdare Regimul de Liber Schimb cu Moldova
Foto: Agora/Igor Vrabie

Partenerii europeni așteaptă cu nerăbdare ca Regimul de Liber Schimb cu Moldova să intre în vigoare, pentru a crea un mediu mai bun investițiilor. Totodată, economia națională mai trebuie pregătită pentru a beneficia din plin de prevederile acestui acord. Declarații la acest subiect au fost făcute de premierul Iurie Leancă în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă. 

„Am auzit deja de la mai mulţi parteneri europeni că aşteaptă cu nerăbdare să intre în vigoare acest regim de liber schimb, fiindcă aceasta însemnă că noi acceptăm regulile europene, regulile de joc, regulile de standardizare, creăm un mediu mult mai bun, mult mai propice pentru funcţionarea investiţiilor atât domestice, cât şi celor străine”, a declarat Iurie Leancă.

Șeful Executivului, însă, a menționat că economia națională are nevoie de pregătiri, în special fermierii. „Noi trebuie să pregătim acum economia noastră, să ajutăm producătorii, fermierii prin oferirea şanselor de a ambala mai bine producţia, prin oferirea şanselor de a avea acces la bani şi bani ieftini”, a mai adăugat premierul.

În context, Iurie Leancă a specificat că acordul care urmează a fi semnat în Polonia prin care guvernul polonez va oferi Moldovei 100 milioane de euro va crea condiții pentru dezvoltarea zootehniei şi dezvoltarea legumiculturii din Republica Moldova.

VIDEO. Moldova va primi 300 de milioane de euro, după semnarea Acordului de Asociere

Agora precizează că președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a anunțat că Republica Moldova va semna Acordul de Asociere, inclusiv secțiunile de liber schimb, cu UE nu mai târziu de luna iunie acest an.

Hai să fim prieteni! Hai să #SusținemPresa independentă cu câte un abonament AGORA, de 98 de lei.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Comisia Europeană cere statelor membre să îmbunătățească siguranța jurnaliștilor

Comisia Europeană cere statelor membre să îmbunătățească siguranța jurnaliștilor

Profil de candidat | Circumscripția Nr. 27 Congaz. Cine sunt doritorii de a accede în Adunarea Populară, ce averi au de declarat și ce funcții au candidații uneia dintre circumscripțiile arondate satului Congaz

Fostul deputat condamnat în România, Cristian Rizea, nu poate fi încă extrădat autorităților de peste Prut, pentru că... Explicația ministrului Justiției

Fostul deputat condamnat în România, Cristian Rizea, nu poate fi încă extrădat autorităților de peste Prut, pentru că... Explicația ministrului Justiției

Advertoriale
Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

Laboratorul medical Invitro Diagnostics a ajuns și la Ungheni. Lansare cu servicii promoționale

Laboratorul medical Invitro Diagnostics a ajuns și la Ungheni. Lansare cu servicii promoționale

Concertul solo al Irinei Rimes a fost REPROGRAMAT pentru 24 septembrie. Biletele - valabile, însă în noi condiții

Concertul solo al Irinei Rimes a fost REPROGRAMAT pentru 24 septembrie. Biletele - valabile, însă în noi condiții

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    ZDG: Au plătit zeci de mii de lei pentru vacanță, luând și credite, dar au rămas fără călătorie. Agenția de turism i-a dus de nas (VIDEO)
  • 2
    Primăria Chișinău despre incidentul cu peretele căzut peste un autoturism: Demolarea nu fost autorizată
  • 3
    S-au supărat? Deputații BCS au părăsit plenul Parlamentului. Iată motivul
  • 4
    Se pune pe ordinea de zi a ședinței parlamentare un proiect de lege fără raportul comisie de fond? Grosu: „Cine a elaborat acest Regulament?”(FOCUS)
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.