VIDEO. Daniel Morar în cadrul TEDxChisinau: „Ar funcționa dacă ați prelua experiența noastră”

VIDEO. Daniel Morar în cadrul TEDxChisinau: „Ar funcționa dacă ați prelua experiența noastră”


Fostul șef al Direcției Naționale Anticorupție din România, în prezent judecător la Curtea Constituțională din statul vecin, Daniel Morar, s-a aflat în luna mai la Chișinău unde a ținut un discurs în cadrul TEDxChisinau:Crossroads. Acesta a vorbit atunci despre experiența România în combaterea corupției la nivel înalt.

Morar menționează în discurs că a cerut ministrului Justiției și șefului statului de atunci, Traian Băsescu, să modifice legislația astfel încât DNA să aibă ca atribuții doar lupta cu corupția mare, cea mică - să fie exercitată de alte instituții, fapt care s-a întâmplat.

„Ar funcționa dacă ați prelua experiența noastră. Până la urmă combaterea corupției revine sistemului judiciar. Dacă sistemul judiciar nu face decât să blameze lipsa unei voințe politice, lucrurile nu sunt oneste în totalitate”, a declarat atunci Morar.

Daniel Morar și-a încheiat discursului său pe scena TEDxChisinau cu următoarea frază: Lupta cu corupția în România a fost câștigată. Dacă s-a putut în România, se poate face și în altă parte, inclusiv în R. Moldova. Cu o singură condiție: Războiul să fie dus”.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Profil de candidat | Circumscripția Nr. 34 Svetlîi. Candidați la funcția de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei. Profesii, funcții, averi

Profil de candidat | Circumscripția Nr. 34 Svetlîi. Candidați la funcția de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei. Profesii, funcții, averi

Nouă decese și 1.042  de cazuri noi de COVID-19. Câte persoane sunt internate în spitale

Nouă decese și 1.042 de cazuri noi de COVID-19. Câte persoane sunt internate în spitale

Ministrul de Externe al Ungariei, în vizită la Chișinău: Țara noastră a primit o donație de echipamente medicale în valoare de 1,5 mil. euro

Ministrul de Externe al Ungariei, în vizită la Chișinău: Țara noastră a primit o donație de echipamente medicale în valoare de 1,5 mil. euro

Advertoriale
Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    ZDG: Au plătit zeci de mii de lei pentru vacanță, luând și credite, dar au rămas fără călătorie. Agenția de turism i-a dus de nas (VIDEO)
  • 2
    Fostul deputat condamnat în România, Cristian Rizea, nu poate fi încă extrădat autorităților de peste Prut, pentru că... Explicația ministrului Justiției
  • 3
    Afganistanul, prin ochii Olgăi Cegorean: Cel mai mult îmi e frică să nu mă mai pot întoarce niciodată acolo
  • 4
    Ultima oră! Procurorii renunță oficial la învinuirile din „dosarul Petrenco”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.