Trei poliţişti condamnați la închisoare cu executare pentru că au bătut până la moarte un bărbat

Trei poliţişti condamnați la închisoare cu executare pentru că au bătut până la moarte un bărbat
Foto: www.7est.ro

Trei poliţişti de la Regimentul „Scut”, care în 2005 au bătut până la moarte o persoană în incinta Comisariatului de Poliţie Ciocana au primit pedeapsa închisorii cu executare.

Potrivit actelor de învinuire, în decembrie 2005, inculpaţii au aplicat unei persoane, pe care au adus-o la comisariat, mai multe lovituri. În urma leziunilor grave cauzate, victima a decedat peste două zile.

În februarie 2009, inculpaţii au fost achitaţi irevocabil de sub învinuirea comiterii depăşirii atribuţiilor de serviciu soldate cu urmări grave, pe motiv că fapta nu a fost săvârşită de inculpaţi, decizia instanţei fiind contestată de către procuror.

Acest caz ajuns şi în vizorul CEDO, care a constatat un şir de încălcări atât materiale, cît şi procedurale, iar în rezultatul utilizării repetate de către procurori a căii extraordinare de atac, prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie din decembrie 2012, s-a dispus rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă, în alt complet de judecată.

În septembrie curent, prin decizia Curţii de Apel Chişinău, inculpaţii au fost condamnaţi la câte 6 ani închisoare fiecare şi privaţi de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere în organele MAI pe un termen de 2 ani.

Decizia Curţii de Apel este definitivă, dar poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiţie.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Zeci de utilaje au presărat pe drumurile din țară tone de material antiderapant

Zeci de utilaje au presărat pe drumurile din țară tone de material antiderapant

În capitală vor apărea puncte suplimentare de testare la COVID-19

În capitală vor apărea puncte suplimentare de testare la COVID-19

OMS vine cu noi recomandări: Printre acestea - renunțarea la interdicțiile de călătorie și la dovada vaccinării pentru cei care merg în alte țări

OMS vine cu noi recomandări: Printre acestea - renunțarea la interdicțiile de călătorie și la dovada vaccinării pentru cei care merg în alte țări

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Totul până la președinte: Cum un proverb citit în direct la TV a dus la arestarea unei jurnaliste din Turcia
  • 2
    Reguli, dar nu pentru toți. La Orhei școlile vor activa cu prezența fizică. Se permit nunțile și cumetriile
  • 3
    Deputat PAS, după majorarea prețului la gazul metan: Analizăm opțiunea de a reglementa tariful prin lege
  • 4
    Hike cu mine - Alo, se aude? Alex Gurdila ne ia să marcăm un traseu prin Codrii Moldovei (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.