Procurorul municipiului Chișinău a criticat proiectul de modificare a Legii cu privire la Procuratură

Procurorul municipiului Chișinău a criticat proiectul de modificare a Legii cu privire la Procuratură

Procurorul municipiului Chișinău, Ion Diacov a criticat astăzi în cadrul unei conferințe de presă proiectul de lege cu privire la reformarea Procuraturii. Potrivit acestuia, legea ar avea anumite aspecte ce ar înrăutăți situația în domeniu, acesta propunând să se facă ordine în interiorul Procuraturii, și modificarea mai puțin radicală a actualului cadru juridic.

Diacov consideră că actualul proiect de lege „a fost făcut pe sub masă” şi că ar corespunde intereselor cuiva. „Eu nu vreau să am relații rele cu alte structuri, dar din discuțiile pe care le-am purtat am înțeles că foarte mulți deputați nici nu au citit conceptul de reformare a procuraturii și acum, în baza protestelor, urmează ca Legea privind reforma Procuraturii să fie adoptată în lectura II-a”, a declarat acesta.

Procurorul municipiului Chișinău a mai declarat că în urma adoptării legii în lectură finală situația ar rămâne neclară în ce privește CNA-ul, care acum activează ca o instituție independentă, iar în consecință ar urma lichidarea instituției conduse de Chetraru. Potrivi lui, CNA ar trebui să instrumenteze mai departe cazurile cu implicarea deputaților, procurorilor, judecătorilor și miniștrilor, adică tot ce privește corupția la nivel înalt.

Publicitate

Amintim că la finalul lunii mai a acestui an Parlamentul a adoptat în prima lectură proiectul de lege privind Procuratura. În favoarea acestuia au votat 37 de deputați din cei 67 prezenți. La ședință nu s-a prezentat marea majoritate a deputaților comuniști, făcând posibilă astfel votarea proiectului de lege doar de către deputații PLDM și ai PD.

„Mie personal ca deputat îmi este rușine de puterea care o avem, pentru că am ajuns să mințim și europenii, și cetățenii. Să adopți strategia cu privire la justiție în 2013, să aștepți 2 ani de zile, să o adopți cu 37 de voturi și după asta să vii cu un proiect de modificare a Constituției”, declara atunci liderul liberalilor, Mihai Ghimpu.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal