Nereguli descoperite la mai multe farmacii din țară

Nereguli descoperite la mai multe farmacii din țară

În cadrul unui control efectuat de Inspectorii Agenției pentru protecția consumatorilor au fost stabilite un șir de iregularități în privința produselor comercializate.

Inspectorii Agenției pentru protecția consumatorilor au efectuat mai multe controale la unele farmacii din capitală dar și din alte localități ale republicii, în scopul aprecierii asigurării metrologice și respectării cerințelor documentelor normative în domeniul activității farmaceutice.

În rezultatul controalelor au fost constatate mai multe încălcări, precum comercializarea produselor parafarmaceutice fără indicarea prețului unitar al produsului, utilizarea mijloacelor de măsurare nelegalizate, iar controlul parametrilor mediului de păstrare a produselor medicamentoase din frigidere era efectuat cu termometre neverificate metrologic. În plus la o farmacie, erau expuse spre vânzare circa 5 unități de șampon, 1 unitate de cremă pentru copii, 4 unități de săpun lichid și 35 unități de gumă de mestecat cu termenul de valabilitate expirat, aceasta fiind o încălcare gravă și punând în pericol sănătatea consumatorilor, îndeosebi a copiilor. În același timp, a fost verificat un set de produse parafarmaceutice aflate în vânzare, constatându-se că acestea nu dispuneau de instrucțiunile de utilizare, lipsind contraindicațiile în limba de stat, data producerii și termenul de valabilitate. În cadrul controalelor s-a depistat că un agent economic utiliza un hidrometru având marca metrologică expirată și nu deținea buletinul de verificare metrologică, pe lângă aceasta, mai multe medicamente erau comercializate cu termenul de valabilitate expirat și în lipsa prețurilor pe unitatea de măsură al produsului. Inspectorii Agenției pentru protecția consumatorilor au mai descoperit că la o farmacie erau expuse spre comercializare 10 unități de termometre fără autorizația care confirmă dreptul de vânzare, 5 dintre ele neavând buletinul de verificare metrologică. Iinspectorii Agenției au întocmit procese-verbale în vederea sancționării agenților economici conform Codului Contravențional al Republicii Moldova și a fost eliberată prescripția de interzicere a mijloacelor de măsurare și de înlăturare a neconformităților dar și de interzicere temporară a lotului de produse.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.