România a oferit pe parcursul anului 2014 peste 9 milioane de euro, Republicii Moldova. În lista de proiecte sunt incluse inițiativa cu privire la grădinițe, renovarea Centrului Mamei și Copilului dar și reparația altor edificii culturale din țară.
Vedeți mai jos principalele direcții unde au venit banii donați de statul vecin în 2014.
Agora precizează că Guvernul României a aprobat în decembrie 2013 acordarea sumei de 20 de milioane de euro în vederea finanţării proiectelor trecute în Acordul încheiat între guvernele României şi Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane euro, acordat Chişinăului.
Vezi și aceste știri

Separatiştii ruşi acuză Kievul de bombardarea unei fabrici de bere din oraşul ocupat Doneţk, atac care a provocat scurgeri de amoniac

Lituania opreşte tranzitul feroviar spre Kaliningrad pentru anumite mărfuri ruseşti
