Percheziții la 16 cazinouri din țară

Percheziții la 16 cazinouri din țară

Angajaţii Inspectoratului Naţional de Investigaţii în cooperare cu Procuratura Generală, au descins la 16 cazinouri şi săli de jocuri de noroc din ţară, unde au depistat nereguli grave în activitate. Polițiștii au ridicat 2,6 milioane de lei care nu erau contabilizați.

Ca urmare a investigaţiilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că reţeaua de cazinouri era gestionată de un grup de persoane, suspectate de neachitarea integrală a taxelor şi impozitelor fiscale obligatorii. Bănuiţii activau după o schemă, bazată pe utilizarea combinată a câtorva metode de fraudare a datelor reale cu privire la cifrele de afaceri. Aceştia, denaturau datele contoarelor fizice, electronice ale aparatelor şi rulotelor de joc, modificau numerele iniţiale de identificare ale acestora întru camuflarea originii şi vechimii lor. Astfel, aparatele erau reutilate prin dublarea celor ordinare (crearea de 2 locuri la un singur aparat de joc), precum şi necontabilizarea încasărilor avute pe timp nocturn şi în zilele de odihnă. În urma celor 30 de percheziţii în automobilele, domiciliile, oficiile şi punctele comerciale ale suspecţilor, poliţiştii au ridicat 2 600 000 de lei, necontabilizaţi şi documente de evidenţă contabilă. În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 244 alin. 2 Cod Penal al RM „Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor”. Dacă vinovăţia acestora va fi demonstrată, ei riscă amendă în mărime de la 60 000 la 100 000 de lei sau închisoare de până la 6 ani.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal