Acest lucru înseamnă că rata de neocupare a locuințelor din China a fost de 15% anul trecut, față de 10% în cazul Statelor Unite. Rata de neocupare variază în diferite orașe ale Chinei. Astfel, în orase precum Beijing și Shanghai aceasta a fost de 10%, în timp ce în alte zone s-a ridicat la 16%. Orașul Ordos, cunoscut și ca „orașul fantomă”, are cea mai ridicată rată de neocupare a locuințelor, de 23%.
Numarul exact al locuințelor goale este dificil de estimat, având în vedere faptul că autoritățile chineze nu furnizează date statistice în acest sens.
Pe de altă parte, acest număr constituie un aspect crucial, indicând dimensiunea bulei imobiliare din China. Îngrijorările cu privire la o implozie a acestei bulei au crescut pe fondul ritmului alert în care au fost construite clădiri rezidențiale în mediul urban în anii recenți.Estimările CLSA sunt printre cele mai temperate, scrie sursa citata, alte studii similare plasând rata de neocupare la 20-30%.
Datele au fost obtinute in urma derularii unui sondaj independent, începând din luna mai a anului trecut, în 12 orase, în cadrul căruia au fost acoperite 609 de proiecte rezidențiale și 800.000 de apartamente.
Cei care au realizat sondajul au efectuat vizite la domiciliu și au fost să vadă câte apartamente din cadrul proiectelor respective au lumina aprinsă noaptea. În calcul au fost luate locuințele finalizate între 2007 și 2011.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.