Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc a semnat astăzi ordinul cu privire la numirea lui Iurie Topală în funcția de director general al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”.Iurie Topală a câștigat concursul de suplinire a postului vacant de director general al Î.S.„Calea Ferată din Moldova”, după ce a deținut interimatul de la data de 3 august 2015.
Concursul a fost desfășurat de către Consiliul de Administraţie al Întreprinderii de Stat ”Calea Ferată din Moldova” ,în perioada 13 august- 4 septembrie. Candidații la această funcție au fost selectați în baza criteriilor de vârstă, experiență de muncă de cel puțin 10 ani și experiența de activitate în funcție de conducere de cel puțin 8 ani. De asemenea, pretendenții la funcția de administrator trebuiau să aibă studii superioare tehnice, economice sau juridice și să prezinte o viziune clară, inclusiv asupra situaţiei economice a CFM, infrastructurii şi materialului rulant al CFM, precum și asupra reformelor și obiectivelor de dezvoltare ale căilor ferate.
La concurs au fost admiși 6 candidați. În urma promovării probei de curriculum vitae și a celei de interviu, Iurie Topală a devenit câștigător al concursului, după ce a acumulat un punctaj total de 196 de puncte.
Anterior Iurie Topală a fost numit în funcția de director interimar la întreprinderea Î.S.„Calea Ferată din Moldova”.
De remarcat că la alegerile locale din acest an, Iurie Topală a contribuit cu circa 300 mii lei, în fondul electoral al Partidului Liberal.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.