
VIDEO. Mihai Ghimpu: Nu putem accesa împrumutul oferit de România, FMI a făcut o greșeală
Liderul Partidului Liberal sare la gâtul Fondului Monetar Internațional. Potrivit lui, FMI nu ar trebui să suspende mandatul de negociere și semnare a unui nou memorandum cu Republica Moldova în cadrul vizitei actuale. „Consider că FMI a greșit. Au venit, dar pentru ce au venit?”, a întrebat retoric Mihai Ghimpu în cadrul emisiunii Replica de la Prime.
・
Politicianul a mai adăugat că tot din cauza Fondului țara noastră nu va putea beneficia de cele 150 de milioane de euro împrumutate de România.
„Noi am mizat pe acest împrumut al fraților noștri de la București de 150 de milioane de euro. Fondul Monetar a spus că orice stat poate acorda ajutor Republicii Moldova doar după semnarea acordului cu FMI”, a declarat șeful liberalilor.
„Ei nu cred că această majoritate parlamentară va rezista”. Mihai Ghimpu.
Autor:
„FMI a plecat demult înca atunci când a pus condiția să fie închise cele trei bănci, doi ani în urmă. Puterea nu a lichidat aceste bănci. Acum a venit și a văzut corturi, proteste, un partid, altul și ei nu cred că această majoritate parlamentară va rezista. Toate aceste probleme ne pun într-o situație stupidă”, a mai adăugat Ghimpu.
Chiar dacă spune că nu vrea să se gândească și să vorbească despre ce se poate întâmpla în lipsa unui acord cu FMI, Mihai Ghimpu dă asisgurări că în bugetul statului sunt suficienți bani pentru plata pensiilor și salariilor. „Dar, ce folos că avem bani pentru pensii și salalrii, dacă nu avem investiții”, a subliniat politicianul.
Amintim că echipa de experţi FMI, condusă de Ivanna Vladkova-Hollar, se va afla în vizită de lucru la Chișinău în perioada 22 septembrie - 6 octombrie 2015. Prim-ministrul Valeriu Streleț a anunțat zilele trecute că în urma demisiei guvernatorului BNM, Fondul Monetar Internțional și-a suspendat mandatul de a negocia un nou program de finanțare cu țara noastră.