Expert: Instituțiile statului își pasează responsabilitatea, în privința asigurării egalității de gen

Expert: Instituțiile statului își pasează responsabilitatea, în privința asigurării egalității de gen

Raportul de monitorizarea a egalităţii de gen în țara noastră atestă o suprapunere de activități, precum și pasarea de responsabilități între organele de stat. De asemenea se atestă o finanțare insuficientă din partea statului și lipsă de voință politică pentru adoptarea mai multor proiecte de lege, care să asigure o respectarea egalității de gen.

Expertul independent Valentina Bodrug-Lungu a prezentat astăzi raportul privind „Evaluarea implementării de către Republica Moldova a Programului Național de Asigurare a Egalităţii de Gen în perioada 2010-2015 și a Planului Național de Acțiuni asociat acestuia”.

Raportul s-a bazat pe cele 10 domenii unde se pot și trebuie să se implice femeile din toate structurile de activitate.

Publicitate

„Țara poate să aleagă să facă egalitate de gen și poate să nu o facă. Este important totuși este să avem rezultate și să tindem spre a crește. Este important să cunoaștem ce s-a întâmplat pe parcursul celor cinci ani de implementare a programului la nivel de stat, dar și la cel al societății civile. Totuși este foarte puțin să ne oprim la 5 ani înapoi sau înainte, dar trebuie să ne gândim la etapa la care vrem să ajungem peste 20 de an”, a declarat Maria Gratschew, ofițer Antitrafic și Gender, OSCE.

Valentina Bodrug-Lungu afirmă că a întâlnit o serie de impedimente la realizarea acestui raport din lipsa vizibilității, suprapuneri de activități, pasarea de responsabilități între organele de stat.

„Planul de implementare a fost împărțit în două etape : 2010-2012 și 2013-2015. În prima etapă de implementare a planului de acțiuni, au fost implementare 61 de activități planificate din 83 preconizate. Iar 12 au fost realizate parțial, pe când 10 au fost transferate pentru următoarea etapă din 2013-2015. În cea de-a două etapă am reușit să avem și susținere financiară din partea Ministerului Muncii, dar care a fost totuși insuficientă în comparației cu ceea ce ne-am propus să realizăm”, remarcă experta.

Ea mai spune că „În domeniu Protecția socială și familia s-a constatat o modificare a legislației în vederea excluderii discriminării indirecte a militarilor, pe criteriu de sex, la concediul pentru îngrijirea a copilului. este îmbucurător faptul că a fost implementată legea de cu privire a concediului de îngrijirea a copilului pe care o pot lua tații, că tații își pot lua concediu de 3 zile la nașterea copiilor. În ceea ce privește ocrotirea sănătății sunt o serie de progrese, printre care cel de scădere a avortului, se oferă o susținere mai mare a persoanelor HIV pozitive și informarea populației pentru combaterea HIV/SIDA în toată țara”, conchide Valentina Bodrug-Lungu.

În ceea ce privește Programului Național de Asigurare a Egalităţii de Gen în perioada 2010-2015, ea atrage atenția asupra faptului că „în toate domeniile au fost relevate progrese și probleme. Cele mai mari rezerve sunt totuși la implementarea politicilor”, afirmă experta.

Experta mai spune că la noi în țară nu există o voință politică pentru adoptarea mai multor proiecte de lege care să asigure respectarea egalității de gem.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal