Inspectorii vamali au prevenit două tentative de realizare a exporturilor fictive din Republica Moldova în Federaţia Rusă. Prin aceste acțiuni agentul economic a încercat să obțină restituirea nemotivată a TVA-ului.
Serviciul Vamal a reușit să anihileze două tentative de realizare a exportului fictiv din Republica Moldova în Federația Rusă.
În acest context, cu scopul obținerii unui profit ilegal, un agent economic înregistrat în regiunea de Est a țării în complicitate cu o firmă de transportatori din Ucraina, au încercat să exporte fictiv din Republica Moldova, marfă - mere în stare proaspătă, dar angajații vamali au curmat ambele tentative.
În primul caz la pista de ieșire autocamioane a postului vamal Otaci (auto) pentru perfectarea procedurii de export s-a prezentat un autocamion de model DAF înregistrat în Ucraina, care conform actelor de însoțire transporta mere în stare proaspătă.
În temeiul indicatorilor analizei de risc, inspectorii vamali au dispus cântărirea mijlocului de transport şi ca rezultat greutatea de facto nu a corespuns cu cea indicată în actele de însoțire. Ulterior a fost dispusă efectuarea controlului detaliat al compartimentului marfar, ca în final să fie stabilit că acesta este gol, marfa lipsea.
Cu un interval de câteva ore, colaboratorii Secţiei echipe mobile Nord, acționând în baza informaţiei operative, în preajma postului vamal Otaci au stopat regulamentar pentru efectuarea controlului de rigoare un autocamion. Ca și în primul caz unitatea de transport era cu numere de înmatriculare ucrainene.
De menționat, că șoferul iniţial a refuzat să se supună procedurii de control și a fugit de la fața locului, însă ulterior a revenit şi a asistat la controlul actelor şi a compartimentului marfar. Ca şi în primul caz a fost stabilită lipsa mărfii, care de facto era indicată în actele de însoțire.
Conform cercetărilor preliminare, în ambele cazuri agentul economic intenţiona să realizeze export fictiv, apoi să beneficieze de restituirea nemotivată a TVA la cota-0, de la Bugetul de Stat.
Colaboratorii Departamentului de aplicare a legii cercetează cazurile şi realizează măsuri de investigaţie, în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor şi deconspirarea celor implicaţi în schema frauduloasă.
Vezi și aceste știri

Top șapte orașe din R. Moldova cu cea mai mare proporție a tinerilor: Bălți, Ungheni și Chișinău, pe primele locuri (INFOGRAFIC)

Troleibuzele 17, 28, 34 și autobuzul 23 își schimbă rutele de circulație pentru 12 zile. Mai multe străzi intră în reparații
