
Când va avea loc prima ședință a Parlamentului din sesiunea de toamnă?
Prima ședință a Parlamentului din sesiunea de toamnă urmează să aibă loc pe data de 15 octombrie. Decizia a fost luată astăzi la ședința Biroului Permanent, și a fost făcută publică de către unul din membri, președintele PSRM, Igor Dodon. Totodată, supărați că nu a fost propusă includerea proiectelor de demisii a mai multor șefi de instituții, socialiștii cer deja demisia și a președintelui de Parlament, Andrian Candu.
・
Potrivit lui Igor Dodon, ședința este convocată pentru data de 15 octombrie. Asta după ce comuniștii nu au susținut propunerea socialiștilor de a organiza ședința Parlamentului pentru mâine. „Atunci este prea târziu”, a declarat Igor Dodon.
La prima ședință s-a decis invitarea prim-ministrului Valeriu Streleț care va vorbi despre situația socială din țară, din sectorul energetic, din sectorul bancar și despre modul de organizare a alegerilor Parlamentare și locale din acest an și de anul trecut.
Proiectele PSRM de demisii, refuzate
Socialistul a mai declarat că președintele a refuzat să pună la vot proiectele propuse de aceștia, asta după ce ieri au primit aviz pozitiv în câteva comisii, în ciuda faptului că direcția juridică a menționat că a fost încălcată procedura în acest sens. Supărați, PSRM au mai făcut un proiect de demisie a președintelui Parlamentului.
„Considerăm că nu are dreptul să nu pună la vot inițiativele legislative ale deputaților. Este dreptul alesului poporului la inițiativă legislativă. Nu este competența lui de a include sau nu”, a adăugat Igor Dodon.
Ieri, trei comisii parlamentare au dat astăzi aviz pozitiv unor proiecte de lege înaintate de socialiști și comuniști, care se referă la demiterea șefului CNA, CEC, SIS, Curtea de Conturi și schimbarea întregii componențe a CCA. Asta deși direcția juridică a Parlamentului a precizat că procedura legală nu a fost respectată, iar proiectele nu au fost incluse în circuitul legislativ pentru a fi repartizate la comisii.
Parlamentul a avut ultima ședință la finalul lunii iulie, unde a fost acordat și votul de încredere a guvernului Streleț. În luna august aleșii poporului au fost în vacanță, iar în luna septembrie aceștia au întârziat să înceapă o nouă sesiune.