
UE va oferi noi instrumente de creditare și asistență tehnică pentru IMM-uri din R. Moldova
În cadrul unui eveniment care a avut loc astăzi reprezentanții Delegației UE la Chișinău, BERD și BEI au prezentat un program de asistență, care oferă instrumente de creditare și asistență tehnică pentru IMM-urile din R. Moldova, Ucraina și Georgia.
・
Uniunea Europeană va oferi suport financiar și tehnic IMM-urilor instrumente noi de creștere și valorificare a oportunităților Acordurilor de Asociere și de Liber Schimb.„Cea mai mare provocare este adoptarea noilor standarde și reforme, iar noi trebuie să realizăm acest lucru împreună. Astfel, vom oferi o asistență pentru a obține rezultate mai bune”, a declarat șeful Delegației UE la Chișinău, Pirkka Tapiola. Impactul IMM-urilor la formarea Produsului Intern Brut în Moldova în 2008 a constituit circa 31.9%, iar la sfârșitul anului în 2013 cifra s-a ridicat la 32.2%. Pentru comparație, în țările din Uniunea Europeană, unde IMM-urile reprezintă peste 99% din întreprinderi, acestea au generat în anul 2014 de la 26% până la 43% din PIB și 55% din valoarea adăugată în sectorul non-financiar. ”Aceasta înseamnă că IMM-urile moldovenești au potențial de dezvoltare care trebuie pe deplin valorificat. De aceea, Ministerul Economiei, în comun cu partenerii de dezvoltare, va utiliza toate instrumentele disponibile în acest sens, politici economice, fiscale, finanțări, simplificarea procedurilor de reglementare etc.”, a spus Stephane Bride.De asemenea, ministrul Economiei a subliniat necesitatea stimulării creșterii sectorului IMM-urilor prin instrumentele de finanțare disponibile. În acest sens, ”Facilitatea ZLSAC pentru IMM-uri” va ajuta IMM-urile să profite de noile oportunități comerciale cu UE, să facă investițiile necesare în creșterea competitivității, să se integreze în lanțurile valorice internaționale, stabilind parteneriate de afaceri cu investitorii străini direcți.”Facilitatea ZLSAC pentru IMM-uri va ajunge la zeci de mii de IMM-uri și sute de mii de angajați, furnizori și prestatorii de servicii din Georgia, Moldova și Ucraina și va a ajuta IMM-urile să se adapteze la rigorile piețelor externe și să beneficia de noi oportunități de afaceri”, a spus Stephane Bride.UE oferă un instrument de finanțare a IMM-urilor, din Republica Moldova, Georgia și Ucraina. Acesta este destinat pentru sporirii competitivității sectorului privat și valorificării DCFTA. Are un buget de 200 de mln. euro grant pentru cele trei țări și un fond total de 2 miliarde de euro, care va fi oferit sub formă de credite. Mijloacele financiare pentru investiții vor veni în mare parte de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiții (BEI). Perioada de implementare este 2014-2017. Facilitatea DCFTA include instrumente de creditare pentru IMM-uri, stimulente pentru investiții în tehnologii și echipamente, asistență tehnică pentru o serie de proiecte de sprijin a IMM-urilor care să le ajute în identificarea noilor oportunități de piață deschise de ZLSAC, precum și îmbunătățirea mediului de reglementare și a politicilor din cele trei țări. Resursele financiare sub formă de credite vor putea fi accesate de IMM-urile din Republica Moldova prin intermediul băncilor comerciale.