Cum răspund liderii opoziției la apelul public făcut de cei de la conducere

Cum răspund liderii opoziției la apelul public făcut de cei de la conducere
Foto: Agora.md


Liderii opoziției s-au arătat sceptici la propunerile președintelui, premierului și președintelui de Parlament de a iniția un dialog social. Igor Dodon a declarat că singura discuție pe care o va purta va fi stabilirea datei alegerilor anticipate, iar Voronin a declarat că el a avut inițiative similare, iar propunerea celor de la putere este făcută din frică. 

„Cu guvernarea oligarhica si eurounionista nu avem despre ce negocia si cu atit mai mult semnarea unor pacte. Unica discuție poate fi despre demisia tuturor conducătorilor si fixarea datei alegerilor parlamentare anticipate”, a scris socialistul Igor Dodon pe o pagină de pe o rețea de socializare, făcând în continuare aluzie la o povestea „Capra cu trei iezi” a lui Ion Creangă. 

„Ei au mâncat miliardul, iar acum vor să distrugă și protestele sociale”, a adăugat acesta. 

La acest subiect s-a expus și fostul președinte, Vladimir Voronin, care a adus aminte de o inițiativă similară în 2002, și a făcut referire și la ideea expusă în timpul negocierilor pentru formarea AIE 3, de a investi o guvernare tehnocrată. 

„Asta ei fac deoarece avem ceea ce avem în țară și au frică de a nu pierde guvernarea, ori conștientizează că trebuie de făcut ceva urgent”, a declarat Voronin în cadrul emisiunii „Fabrika” de la PublikaTV. 

Președintele Parlamentului Andrian Candu, împreună cu Președintele țării, Nicolae Timofti și Prim-ministrul Valeriu Streleț, a semnat ieri un Apel public pentru dialog social, prin care fac apel la implicarea clasei politice și a societății civile pentru identificarea în comun a soluțiilor de rezolvare a disputelor și de ieșire din impasul în care se află astăzi Republica Moldova.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
CEC planifică reviziuirea și modificarea cadrului legal electoral: „Până în primăvară să avem elaborat un proiect”

CEC planifică reviziuirea și modificarea cadrului legal electoral: „Până în primăvară să avem elaborat un proiect”

Hai la curățenie! Pe 25 septembrie municipalitatea cheamă cetățenii la o acțiune de salubrizare a teritoriului orașului

Hai la curățenie! Pe 25 septembrie municipalitatea cheamă cetățenii la o acțiune de salubrizare a teritoriului orașului

Președintele Germaniei vine la Chișinău. Când va avea loc vizita

Președintele Germaniei vine la Chișinău. Când va avea loc vizita

Advertoriale
Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

A urcat Everestul de 24 de ori în 25 de ani.  Istoria șerpașului care ajută alpiniștii să escaladeze cel mai înalt munte de pe planetă

A urcat Everestul de 24 de ori în 25 de ani. Istoria șerpașului care ajută alpiniștii să escaladeze cel mai înalt munte de pe planetă

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Directorul Promo-Lex, Ion Manole, despre noua Avocată a Poporului: „A fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic”
  • 2
    Și-au recunoscut datoria? Liderul de la Tiraspol susține că regiunea transnistreană ar intenționa să-și achite restanțele la gaz
  • 3
    Focar în trafic! Chișinăuienii propun soluții pentru ambuteiajele din sectorul Buiucani: Parcări multietajate, centură de ocolire sau taxe pentru mașinile vechi (VIDEO/FOTO)
  • 4
    Noi detalii despre perchezițiile efectuate de Procuratura Anticorupție la domiciliul ex-deputatului PDM Vladimir Andronachi
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.