Gazprom se orientează către o nouă piaţă

Gazprom se orientează către o nouă piaţă
Foto: blogs.telegraph.co.uk


Grupul rus Gazprom vrea să se listeze în acest an la bursa din Singapore, datorită cererii mari de energie din statele asiatice care atrage un număr tot mai mare de companii de profil, interesate să se dezvolte în regiune, relatează Financial Times, citat de Money.ro.

Listarea la Singapore ar scoate în evidenţă interesul grupului rus de petrol şi gaze în Asia, pe fondul cererii în creştere pentru gaze şi al relaţiilor tot mai tensionate cu Europa, care asigură două treimi din veniturile Gazprom din vânzările de gaze.

"Dorim să avem o nouă platformă de tranzacţionare a acţiunilor noastre. Lucrăm la problema obţinerii listării la Singapore", a anunţat Gazprom.

Lawrence Wong, director la bursa din Singapore în domeniul listărilor, a refuzat să spună dacă Gazprom se află în negocieri cu bursa.

"Primim în mod constant solicitări din partea companiilor pentru listare, având în vedere poziţia noastră de poartă de intrare în regiune", a spus Wong.

Intenţia grupului Gazprom, care este listat la Moscova şi la Londra, ar contribui la ambiţia bursei din Singapore de a deveni un centru important de vânzare a gazelor naturale lichefiate (GNL) în Asia.

Peste 20 de companii au deja birouri de tranzacţionare a GNL în Singapore, inclusiv Gazprom, a cărui subsidiară, Gazprom Marketing & Trading, este prezentă aici din 2009.

După un deceniu de negocieri, Gazprom este pe cale să finalizeze un acord important cu companie chineză CNPC, pentru furnizarea pe termen lung de gaze naturale în China. Grupul speră ca acordul să fie semnat săptămâna viitoare, în timpul unei vizite a preşedintelui Putin în China.

Gazprom este în prezent cea mai mare companie listată la bursă din Rusia. Numărul acţionarilor grupului este de peste 500.000, iar statul rus deţine o participaţie de 50,002% din acţiunile sale, potrivit informaţiilor prezentate de site-ul Gazprom.

Grupul Gazprom are listate certificate americane de depozit (American Depositary Receipt-ADR), care reprezintă câte două acţiuni Gazprom fiecare, la Londra, acestea fiind tranzacţionate la bursa over-the-counter din SUA şi pe bursele europene, în special la Berlin şi Frankfurt.

 

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
ANALIZĂ | Este Moldova țara unde ar vrea un copil să se nască?

ANALIZĂ | Este Moldova țara unde ar vrea un copil să se nască?

Profil de candidat | Circumscripția Nr. 24 Cazaclia. Află cine sunt candidații care au intrat în cursa pentru fotoliul de deputat în Adunarea Populară

Profil de candidat | Circumscripția Nr. 24 Cazaclia. Află cine sunt candidații care au intrat în cursa pentru fotoliul de deputat în Adunarea Populară

Autoritatea Națională de Integritate cere Consiliului Superior al Magistraturii să dispună sancționarea a patru judecători

Autoritatea Națională de Integritate cere Consiliului Superior al Magistraturii să dispună sancționarea a patru judecători

Advertoriale
Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

Laboratorul medical Invitro Diagnostics a ajuns și la Ungheni. Lansare cu servicii promoționale

Laboratorul medical Invitro Diagnostics a ajuns și la Ungheni. Lansare cu servicii promoționale

Concertul solo al Irinei Rimes a fost REPROGRAMAT pentru 24 septembrie. Biletele - valabile, însă în noi condiții

Concertul solo al Irinei Rimes a fost REPROGRAMAT pentru 24 septembrie. Biletele - valabile, însă în noi condiții

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Mama donează câte 50.000 de lei pentru fiecare membru de familie. Așa explică fostul director SPPS suma de 940.000 de lei, pe care ANI o consideră avere nejustificată
  • 2
    CNESP are o nouă componență. Gavrilița: 50% dintre membri sunt specialiști și experți în sănătate publică
  • 3
    Canabisul ar putea fi scos de pe lista substanţelor interzise
  • 4
    Andrei Spînu: Chiar dacă vedem o creștere fulminantă a prețurilor la gaze pe piețele internaționale, asta nu va afecta imediat R. Moldova.
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.