Incursiune în secretele UE: Un act important a fost aruncat la gunoi

 Incursiune în secretele UE: Un act important a fost aruncat la gunoi
Foto: www.euractiv.com


Ignoranţa unor femei de serviciu, pierderea în hăţişul birocratic al vagonului de tren în care se aflau maşinile de scris şi documente importante, dar şi multe alte ghinioane au făcut ca Tratatul de la Roma, prin care s-au pus în 1957 bazele Comunităţii Economice Europene, precursoarea Uniunii Europene, să fie în final semnat pe o foaie albă de hârtie, scrie zf.ro.

Organizarea evenimentului de semnare a Tratatului de la Roma a fost până recent unul dintre cele mai bine păzite secrete din istoria UE, scrie EurActiv. Însă ceremonia de lansare a unei cărţi despre istoria Comisiei Europene din perioada 1973-1986, găzduită în clădirea Berlaymont din Bruxelles, i-a oferit lui José Manuel Barroso, preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, ocazia să dezvăluie anecdote necunoscute, inclusiv pe cele legate de semnarea Tratatului de la Roma din 1957.

Karina Auriol, un cercetător al comisiei care s-a ocupat de ”colectarea” anecdotelor, descrie povestea semnării Tratatului de la Roma.

Pentru aducerea Tratatului pentru semnare la Roma a fost ales un oficial din guvernul Belgiei. Termenii acordului fuseseră negociaţi la Castelul Val Duchesse din Bruxelles, iar după negocieri oficialul a încărcat toate documentele, maşinile de scris şi maşinile şapirograf (copiatoarele din acea vreme) în tren pentru a le duce în capitala italiană. Vagonul este sigilat, iar oficialul se urcă în acelaşi tren.

Dar când trenul ajunge la graniţa cu Elveţia, oficialul aude sunetul caracteristic al unui vagon care este detaşat de restul trenului. El sare pe peron doar pentru a realiza că este vorba de chiar vagonul cu preţioasele documente. Autorităţile elveţiene au explicat că un tren care transportă simultan bunuri şi persoane nu poate să circule pe teritoriul Elveţiei. Oficialul nu are de ales, iar călătoria continuă cu trenuri separate.

Dar când trenul ajunge la graniţa cu Italia, autorităţile îi cer oficialului să prezinte certificatele de import cu toate ştampilele necesare. În timp ce acesta încearcă să explice importanţa misiunii sale, iar italienii acceptă în cele din urmă să facă o excepţie, vagonul se pierde. După o lungă căutare, el reuşeşte să găsească vagonul şi să-şi continue călătoria spre Roma, însă în Milano vagonul este pierdut din nou. Când belgianul şi vagonul „său” ajung la Roma, constată că s-a irosit prea mult timp.

Oficialul întâmpină o altă problemă atunci când ajunge în sala din Roma, unde urma să aibă loc ceremonia semnării propriu-zise a Tratatului, dar de data aceasta cu maşinile şapirograf. Sala era decorată cu picturi ale maestrului Rubens, iar maşinile şapirograf aruncau cerneală în toate direcţiile, astfel că belgianul a fost nevoit să mute aparatele şi documentele în subsolul clădirii şi să angajeze studenţi italieni care să-l ajute să recupereze din timpul pierdut.

După doar două zile de lucru studenţii italieni intră în grevă aşa că echipa responsabilă cu organizarea se vede nevoită să aducă secretare din Luxemburg.

În cele din urmă, după ce aproape totul este pregătit, oficialul „erou” constată că foile sunt prea ude din cauza umidităţii şi ia decizia să le lase la uscat pe podea o noapte întreagă. Belgianul s-a dus, aşadar, la culcare dar dimineaţa are o surpriză de proporţii atunci când constată că femeile de serviciu au aruncat tot ceea ce ele au crezut că sunt hârtii de care nu mai este nevoie. Astfel a dispărut Tratatul de la Roma, dar şi şabloanele originale folosite la scris, fapt ce făcea imposibil crearea de copii.

Oficialul panicat împreună cu echipa sa au început să caute Tratatul în toată Roma, însă fără succes. Singura soluţie găsită a fost ca şefii de state şi de guverne să semneze Tratatul pe o singură foaie de hârtie pe care apărea doar numele acestora.

Organizatorii nu au fost îngrijoraţi că oficilităţile semnatare îşi vor da seama de greşeală şi au presupus că aceştia vor păstra secretul, însă pentru a împiedica jurnaliştii să vadă documentul, acesta a fost dus imediat după semnare într-o cameră separată.

Karine Auriol a spus că aceste anecdote sunt importante întrucât spulberă mitul conform căruia intergrarea europeană este astăzi mai dificilă decât era în trecut. Ea consideră că este nevoie şi de o “umanizare” a mitului referitor la părinţii fondatori şi că istoria Europei a fost dintotdeauna una de gestionare a crizelor.

Barroso a spus că a făcut deja demersurile necesare pentru începerea scrierii unei cărţi care să acopere activitatea Comisiei din perioada 1986-2010. El a lăudat autorii cărţii despre istoria Comisiei Europene din perioada 1973-1986 şi a menţionat că propria contribuţie a fost să aleagă poza de pe copertă: prima ridicare a steagului UE la 29 mai 1986 în faţa clădirii Berlyamont, în care apare şi fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jacques Dolores.

La lansarea de carte au participat numeroase personalităţi din perioada postbelică, în care a început procesul de integrare europeană, printre care şi Jean Rabier, născut în 1919, şeful de personal al lui Jean Monnet, considerat unul dintre “părinţii fondatori” ai Unităţii Europene.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Președintele american, Joe Biden de la tribuna Adunării ONU: „Lumea democratică e pretutindeni, (...) trăiește în moldovenii mândri”

Președintele american, Joe Biden de la tribuna Adunării ONU: „Lumea democratică e pretutindeni, (...) trăiește în moldovenii mândri”

Autoritățile anunță 1.300 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova. 12 persoane au pierdut lupta cu boala

Autoritățile anunță 1.300 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova. 12 persoane au pierdut lupta cu boala

Vasile Bolea și Vladimir Voronin au depus o sesizare la Curtea Constituțională privind Legea procuraturii

Vasile Bolea și Vladimir Voronin au depus o sesizare la Curtea Constituțională privind Legea procuraturii

Advertoriale
MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

Infrastructură modernă de cartier, grație unui parteneriat dintre Inamstro și Primăria Municipiului Iași

Infrastructură modernă de cartier, grație unui parteneriat dintre Inamstro și Primăria Municipiului Iași

Mastercard a acordat FinComBank S.A distincția „Leader in Moneysend: Clickpay.md” pentru leadership în domeniul transferurilor bănești

Mastercard a acordat FinComBank S.A distincția „Leader in Moneysend: Clickpay.md” pentru leadership în domeniul transferurilor bănești

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Decizie CtEDO: Alexander Litvinenko, spionul otrăvit cu poloniu, a fost asasinat de agenți ai Federației Ruse
  • 2
    Bancnote murdare, rupte sau fără colțuri? Iată ce poți face dacă ai acasă bani deteriorați (GRAFIC)
  • 3
    Top cele mai sigure orașe din lume în anul 2021
  • 4
    iData: În Republica Moldova se află peste 65 de mii de persoane fizice care dețin în posesie 77.394 de arme
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.