Mult-criticatul „Forum Public”, organizat de către Guvern, Președinție și Parlament la care sunt invitați mai multe persoane din cadrul societății civile, opoziție, grupuri de protestatari și altele urmează să aibă loc astăzi. Potrivit organizatorilor, în cadrul forumului urmează „să lansat dialogul pentru semnarea Pactului Social „Pentru Moldova””. Evenimentul va începe la ora 15:00 și se va desfășura la Palatul Republicii.
Organizatorii mai menționează că „Scopul evenimentului este de a crea un consens național pentru identificarea modului de soluționare a disputelor din societate și a acțiunilor care sunt necesare pentru depășirea impasului în care se află țara”.
# Inițiativa însă a fost criticată dur de opoziția parlamentară socialistă și de partenerii acestora, Partidul Nostru.
„Nu vom semna pact cu diavolul”, a fost răspunsul liderului PSRM, Igor Dodon.
„Asta ei fac deoarece avem ceea ce avem în țară și au frică de a nu pierde guvernarea, ori totuși conștientizează că trebuie de făcut ceva urgent”, declara la sfârșitul săptămânii trecute liderul PCRM, Vladimir Voronin.
Lista celor invitați încă nu se cunoaște, dar cert este că unii din ei deja au publicat invitațiile primite pe rețelele de socializare. Este vorba de activista Antonița Fonari, care a confirmat ieri în cadrul emisiunii Politica de la TV7 că va veni și analistul Roman Mihăieș, care s-a arătat onorat de invitație.
Evenimentul va putea fi urmărit aici: