Nici Leancă nu vine la „Forumul” organizat de liderii politici

Nici Leancă nu vine la „Forumul” organizat de liderii politici

„Nu Mulțumesc!”. Acesta este răspunsul PPEM la apelul președintelui, premierului și președintelui de Parlament de a participa la un dialog pentru a semna un pact social. Potrivit lui Leancă, apelul celor trei vine într-un moment nepotrivit pentru Republica Moldova.

„Consider că acest Pact, semnat de președintele Parlamentului, Andrian Candu, Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti și prim-ministrul, Valeriu Streleț, vine într-un moment nepotrivit pentru Republica Moldova. Nu vreau să particip la un eveniment fictiv, unde se vor auzi iarăşi doar promisiuni şi vorbe goale, în timp ce un plan concret anticriză încă nu a fost elaborat şi aplicat”, a declarat Iurie Leancă.

Totodată acesta face un apel la cei trei să elaboreze mai întâi, în regim de urgență, un Plan de Acțiuni de scoatere a țării din criza în care se află, apoi să vină să-l consulte cu societatea

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal