La ședința de astăzi a Executivului, cabinetul de miniștri a aprobat un proiect de lege prin care este fortificată independența BNM și cea a Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) prin instituirea interdiciției de a aproba, suspenda, anula, cenzura, amâna sau condiționa intrarea în vigoare a actelor emise de aceste două structuri.
În nota informativă a proiectului este precizat că procedura existentă de coordonarea a actelor cu Miniserul Justiției „subminează esențial exercitarea atribuțiilor BNM și CNPF și autonomia acestora. Atribuirea unor asemenea competențe Ministerului Justiției subminează reglementarea, tergiversează adoptarea reglementărilor emise și este o ingerință politică în luarea deciziilor”.
Astfel, dacă proiectul va trece în plenul Parlamentului, actele normative emise de Banca Naţională a Moldovei nu vor fi supuse expertizei juridice a Ministerului Justiţiei. Banca Naţională va transmite actele sale, după adoptare, Ministerului Justiţiei spre înregistrare în Registrul înregistrării de stat a actelor normative departamentale.”
Proiectul a fost elaborat la recomandarea Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale.