Streleț cere demiterea șefului CNA

Streleț cere demiterea șefului CNA
Foto: Agora.md/Igor Vrabie

Prim-ministrul Valeriu Streleț a inițiat procedura de demitere a șefului Centrului Național Anticorupție, Viorel Chetraru. Șeful Executivului a anunțat că a expediat deja un demers în acest sens în adresa președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti. 

„Așa cum am anunțat anterior vor mai continua o serie de acţiuni în contextul unei guvernări eficiente în RM. Azi am expediat preşedintelui un demers. Acest demers este formulat în temeiul articolul 8 al Legii cu privire la CNA şi constă în iniţierea procedurii de demisie a directorului CNA.Este prerogativa premierului şi rămâne la discreţia preşedintelui. În capul listei de motive este invocat anume faptul că indiferent de statistica triumfalistă prezentată de domnul Chetraru şi faptul că ar fi existat anumite ingerinţe, cu toate că nu i-am dat niciodată indicaţii, indicele de percepţie a corupţiei este în creştere”, a declarat Streleț. 

Șeful Executivului a menționat că un element important vizează şi dosarul BEM. 

„Principalul învinuit continuă să se afle la libertate. Chiar dacă acest învinuit a făcut acest autodenunţ. Reieşind din aceste considerente, am solicitat preşedintelui să iniţieze procedura de demitere a directorului CNA. Sper să i se dea curs, în contextul în care în cadrul mesei rotunde de miercuri una din cerinţele participanţilor a fost demisia directorului CNA”, a mai adăugat premierul.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
OMS: Până acum nu a fost înregistrat niciun deces asociat variantei Omicron

OMS: Până acum nu a fost înregistrat niciun deces asociat variantei Omicron

Regia Autosalubritate, acuzată de mai multe nereguli în gestionarea necropolei de animale. Reacția instituției

Regia Autosalubritate, acuzată de mai multe nereguli în gestionarea necropolei de animale. Reacția instituției

Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)

Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)

Advertoriale
Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

La bancomatele maib cumperi și vinzi valută la cel mai bun curs 24/7

La bancomatele maib cumperi și vinzi valută la cel mai bun curs 24/7

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    După ce a rupt-o, a primit alta nouă. Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a primit în dar harta României Mari (FOCUS)
  • 2
    Bugetul de stat a ratat încasări de 4,66 miliarde de lei la importul de automobile
  • 3
    Aprobat de Guvern. Familiile cu venituri de până la 3100 lei vor primi ajutor pentru perioada rece a anului
  • 4
    Ședința unde se decide soarta candidatei Partidului Șor la Bălți: Dosarul, strămutat la Curtea de Apel
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.