
Captură record la vama Palanca! 185.000 de dolari, depistați într-un Land Rover
Inspectorii postului vamal Palanca au depistat 185.000 de dolari, tăinuiți în locuri special amenajate ale unui autoturism de marca ”Land Rover” care încerca să intre în țară.
・
La data de 19 octombrie, în jurul orei 21:00, pe sensul de intrare în țară a postului vamal Palanca, s-a prezentat un cetățean moldovean la volanul autoturismului de marca ”Land Rover”, cu numere de înmatriculare în R. Moldova.
La întrebările inspectorilor vamali, bărbatul în vârstă de 56 ani a comunicat că nu deține mărfuri, obiecte sau mijloace financiare ce necesită a fi declarate.
Din motiv că au apărut suspiciuni la construcția unității auto, inspectorii vamali au decis dezasamblarea torpedoului, astfel descoperind un loc special amenajat în care erau tăinuite 4 sacoșe de culoare neagră din polietilenă. Acestea erau pline cu bancnote de 50 și 100 dolari americani, în sumă totală de 185.000 USD.
În consecință, autoritatea vamală a procedat la reținerea sumei de bani și a mijlocului de transport până la definitivarea cazului. În privința făptașului a fost pornită o cauză penală conform art. 248 al. (5) Cod Penal.