DOC. Un investitor german și-ar putea sista activitatea în Republica Moldova

DOC. Un investitor german și-ar putea sista activitatea în Republica Moldova

Un mare investitor german anunță că și-ar putea sista activitatea în Republica Moldova. Este vorba de Întreprinderea cu Capital Străin Grip-Engineering SRL, specializată în prelucrarea metalului. Conducerea companiei susține că decizia Ministerului Mediului prin care li se interzice utilizarea sondelor de pe teritoriul deținut anterior de Societatea pe Acțiuni Mezon în comuna Goian va duce la stoparea activității și deci a retragerii investițiilor din țara noastră.   

Întreprinderea cu Capital Străin Grip-Engineerin a semnat în aprilie curent un contract de vânzare - cumpărare a terenului și bunurilor Societății pe Acțiuni Mezon din comuna Goian, municipiul Chișinău. Astfel, Grip-Engineering SRL a devenit proprietarul terenului cu suprafața de 7,5 ha, dar și a tuturor comunicațiilor complexului de la Goian, inclusiv a clădirii cu suprafața totală de 9500 de metri pătrați.  

Contract Mezon - Ministerul Mediului

Pe teritoriul deținut de Mezon se găsesc mai multe fântâni arteziene. Compania a încheiat la 4 mai 2011 un contract cu Ministerul Mediului prin care i-a fost dată în folosință sonda din comuna Goian pentru extragerea apelor subterane, pe un termen de 25 de ani. Potrivit contractului semnat de ministrul de atunci al Mediului, Gheorghe Șalaru, apa extrasă urma să fie utilizată pentru îmbuteliere.  

Deși a semnat contractul de vânzare a teritoriului în aprilie curent, Mezon a comunicat despre acest lucru autorităților abia la 28 septembrie 2015.

Asta după ce la 4 septembrie Grip-Engineering expediase deja o solicitare în adresa Ministerului Mediului prin care cerea să i se dea în folosință zăcământul de apă subterană Goian al sondelor arteziene, anexând copiile tuturor actelor necesare în acest sens.

Anterior, investitorul german a efectuat o serie de analize a apei din sonde, în urma cărora specialiștii au stabilit că apa corespunde normelor igienice de folosire. În rezultat, la începutul lunii iulie Grip-Engineering a expediat o cerere și în adresa Agenției Ecologice în care solicită eliberarea Autorizației de folosință a apei.

Răspunsul Ministerului

În urma examinării cererii, Ministerul Mediului constată că Mezon ar fi trebuit să informeze autoritățile despre încetarea dreptului de folosință a sondelor cu cel puțin 6 luni înainte. „Prin urmare, contractul de vânzare-cumpărare, încheiat între SA Mezon și Grip-Engineering nu conferă cumpărătorului dreptul de folosință asupra zăcământului de apă subterană Goian”, se menționează în răspunsul Ministerului Mediului.

Urmare a răspunsului primit, Grip-Engineering a expediat un demers în adresa prim-ministrului Valeriu Streleț, Ambasadei Germaniei la Chișinău și Centrului Național Anticorupție. În document, investitorul german își argumentează solicitarea prin faptul că o altă sursă de apă în zonă nu există și deci nu are cum să-și asigure necesitățile tehnice la acest capitol.   

„O posibilă interzicere a extragerii apelor subterane trezește suspiciuni și neîncredere în rândul investitorilor”, se menționează în demersul expediat de Grip- Engineering.

  

Grip-Engineering și-a început activitatea în țara noastră în anul 2006. Potrivit companiei, investițiile făcute în nouă luni ale anului 2015 depășesc un milion de euro. La fel, pe parcursul ultimului an, întreprinderea a creat circa 20 de noi locuri de muncă. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Radu Marian, despre prețul la ulei: După calculele noastre, nu ar trebui să fie mai mare de 35 de lei

Radu Marian, despre prețul la ulei: După calculele noastre, nu ar trebui să fie mai mare de 35 de lei

Ministrul Justiției a explicat de ce a avut o opinie separată concordantă în privința activității lui Stoianoglo

Ministrul Justiției a explicat de ce a avut o opinie separată concordantă în privința activității lui Stoianoglo

Biserica rusă l-ar putea canoniza pe militarul Alexandr Suvorov. O asemenea propunere a venit din partea lui Serghei Șoigu

Biserica rusă l-ar putea canoniza pe militarul Alexandr Suvorov. O asemenea propunere a venit din partea lui Serghei Șoigu

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Un tânăr originar din Moldova ar fi decedat în războiul din Ucraina
  • 2
    EDITORIAL | Serbările de sfârșit de an școlar, ca un show al crizelor existențiale ale părinților
  • 3
    Ministerul rus de Externe: Moscova va monitoriza reacția Chișinăului la posibilele livrări de arme NATO
  • 4
    Un diplomat rus și-a dat demisia: Niciodată nu mi-a fost atât de rușine de țara mea
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.