DNA cere arestarea Elenei Udrea într-un nou dosar

DNA cere arestarea Elenei Udrea într-un nou dosar
Foto: stiripesurse.ro


Numele Elenei Udrea este implicat într-un nou dosar de corupție, cu acuzații de trafic de influență, spălare de bani și luare de mită. Procurorii au cerut Parlamentului ridicarea imunității deputatului, pentru a se putea dispune arestarea preventivă a fostului ministru. Biroul Permanent la Camerei Deputaţilor va discuta mâine cererea de ridicare a imunităţii Elenei Udrea. Ulterior, cererea va ajunge la Comisi juridică, iar apoi va urma votul în plen, notează Realitatea.net

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) o cercetează penal pe Elena Udrea într-un nou dosar de corupție și cere Parlamentului României ridicare imunității deputatului, pentru se putea dispune arestarea preventivă față de acesta.

Ea este acuzată că a intrat ilegal în posesia unei vile din Eforie Sud, pe care şi-ar fi renovat-o pe banii unei firme care avea contracte cu statul, precum şi că ar fi cerut mită 5 milioane de dolari, din care ar fi primit doar 3,8 milioane, plus o creanţă de 900.000 de euro la o firmă de presă, de la un om de afaceri care lucra cu Hidroelectrica, scrie gandul.info.

Cel care i-ar fi dat aceşti bani ar fi afaceristul din domeniul energiei Bogdan Buzăianu, cel care în 2009 a preluat prin firma sa Energy Holding ziarul Cancan, al afaceristului Radu Budeanu. De asemenea, în dosar ar fi implicat, pe lângă Buzăianu şi Budeanu, şi patronul Evenimentul Zilei, Dan Andronic.

Elena Udrea cumulează astfel, pe numele ei, nu mai puţin de 10 cereri ale procurorilor DNA către Parlament, privind începerea urmăririi penale şi a reţinerii şi arestării preventive. Toate cele 8 de până astăzi au fost avizate pozitiv de deputaţi. Parlamentul decide miercuri dacă încuviinţează noile cereri ale procurorilor DNA.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
„Lehman Brothers” made in China: Un gigant chinez în domeniul imobiliarelor este pe cale să falimenteze

„Lehman Brothers” made in China: Un gigant chinez în domeniul imobiliarelor este pe cale să falimenteze

Capitală: 28 de spații pentru amplasarea gheretelor vor fi scoase la licitație

Capitală: 28 de spații pentru amplasarea gheretelor vor fi scoase la licitație

Incendiu violent într-o stațiune turistică din apropierea Atenei. Oamenii sunt evacuați

Incendiu violent într-o stațiune turistică din apropierea Atenei. Oamenii sunt evacuați

Advertoriale
MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

Infrastructură modernă de cartier, grație unui parteneriat dintre Inamstro și Primăria Municipiului Iași

Infrastructură modernă de cartier, grație unui parteneriat dintre Inamstro și Primăria Municipiului Iași

Mastercard a acordat FinComBank S.A distincția „Leader in Moneysend: Clickpay.md” pentru leadership în domeniul transferurilor bănești

Mastercard a acordat FinComBank S.A distincția „Leader in Moneysend: Clickpay.md” pentru leadership în domeniul transferurilor bănești

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Scandal într-un troleibuz din capitală: Un tânăr a fost dat afară după ce a refuzat să-și pună masca de protecție (VIDEO)
  • 2
    Veaceslav Platon a depus o plângere pe numele Maiei Sandu la Consiliul pentru Combaterea Discriminării din România. Acesta spune că i s-ar fi încălcat dreptul la demnitate (DOC)
  • 3
    Top cele mai sigure orașe din lume în anul 2021
  • 4
    Pfizer/BioNTech anunță că vaccinul său împotriva COVID-19 este sigur pentru a fi administrat copiilor cu vârste de 5 – 11 ani
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.