Streleț: Cu toată străduința procurorilor, probe directe contra lui Vlad Filat nu au fost prezentate

Streleț: Cu toată străduința procurorilor, probe directe contra lui Vlad Filat nu au fost prezentate

Potrivit premierului Valeriu Streleț, procurorii nu au ce-i incrimina lui Vlad Filat, iar prin reținerea lui se dorește „decapitarea” Partidului Liberal-Democrat. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Vorbește Liber” de la postul de televiziune TVR 1. 

„Vlad Filat, fiind o personalitate puternică, va reuși să-și dovedească nevinovăția. Ridică semne de întrebare procedura de ridicare a imunității. Nu suntem de acord cu modalitatea și viteza cu care s-a făcut. Un vot care trebuie să fie secret s-a făcut deschis. Vedem ce va spune Curtea Constituțională. Din câte înțeleg, cu toate străduințele procurorilor, probe directe contra lui Vlad Filat nu au fost prezentate. Asta ne face să credem că există interese politice ca să decapiteze PLDM și să-l facă un partener mai maleabil. Poate și mai rău - să fie schimbat cursul Republicii Moldova”, a comentat Streleț.

Prim-ministrul liberal-democrat a mai adăugat că, în RM, justiția și procuratura sunt controlate politic. „Chiar dacă nu am ce-mi reproșa, nu m-aș mira dacă se va inventa ceva ca să fiu mai conciliabil, să nu ating subiecte sensibile. Dar eu voi rezista, chiar dacă îi dezamăgesc”, a mai adăugat Streleț.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal