Scandalul Volkswagen, ajutor neaşteptat pentru sectorul european de rafinare

Scandalul Volkswagen, ajutor neaşteptat pentru sectorul european de rafinare
Foto: www.independent.co.uk

Relansând dezbaterea cu privire la motoarele diesel, scandalul Volkswagen ar putea accelera tendinţa de renunţare la motorină care a început să se manifeste în Europa şi de asemenea ar putea ajuta sectorul european de rafinare prin reechilibrarea pieţei de produse petroliere din regiune, scrie capital.ro.

Analiştii sunt de părere că scandalul motoarelor diesel trucate de Volkswagen, care ar putea să se concretizeze în rechemarea în service pentru mai multe milioane de vehicule, ar putea duce la creşterea cotei de piaţă a vehiculelor pe benzină în Europa. Un astfel de avans ar stimula şi creşterea cererii pentru benzină, ceea ce ar permite pieţei de produse petroliere să revină la un anumit echilibru şi ar susţine industria europeană de rafinare aflată în criză de aproape 10 ani
În urma unor politici fiscale diferenţiate, Europa consumă de două ori mai multă motorină decât benzină. Rafinăriile europene produc mai multă benzină decât motorină iar acest dezechilibru structural afectează piaţa deoarece Europa trebuie să importe motorină şi are dificultăţi în găsirea de pieţe pe care să-şi vândă surplusul de benzină.
„Rafinăriile vor beneficia de această renaştere a cererii de benzină deoarece surplusul ar rămâne în Europa şi va răspunde cererii locale în loc să fie exportat, în mod tradiţional în SUA”, a explicat Alessandra Agnello, analist la Petromatrix.

„Dacă va creşte consumul de benzină acest lucru ar fi favorabil sectorului european de rafinare care suferă de un handicap în raport cu alte regiuni ale lumii, cum este Orientul Mijlociu”, a apreciat, la rândul său, Philippe Sauquet, directorul diviziei de rafinare de la grupul petrolier francez Total. Prinşi între noile rafinării mai performante din Orientul Mijlociu şi Asia, orientate spre producţia de motorină, şi rafinăriile americane, care profită de costurile energetice mai mici, europenii se confruntă în prezent cu o concurenţă acerbă. Faptul că rafinăriile din întreaga lume majorează producţia de motorină într-un moment în care cererea pentru acest carburant stagnează iar cea pentru benzină creşte ar putea repune sub semnul întrebării anumite investiţii.

„Acest lucru este valabil şi pentru Europa, dar într-o măsură mai mică decât pentru alte regiuni, cum este Asia, Orientul Mijlociu şi America', a estimat Richard Mallinson, analist la Energy Aspects. Potrivit acestuia, modernizarea rafinăriilor din Europa, mai puţin sofisticate decât concurentele, ar fi un proces benefic pentru sectorul european. Europa consumă aproximativ 80 de milioane de tone de motorină pe an, incluzând aici şi kerosenul. 'Chiar dacă rafinăriile uriaşe din afara Europei sunt mult mai competitive în termeni de costuri, conservarea rafinăriilor în Europa se justifică, pentru că regiunea nu poate să depindă numai de importuri”, a explicat Philippe Sauquet.

În plus, un declin pe termen lung al cererii de motorină ar ajuta, de asemenea, Europa să fie mai puţin dependentă de importurile de motorină, în special al celor venite din ţările unde riscul geopolitic est ridicat, consideră Alessandra Agnello.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Președintele rus, Vladimir Putin, ar fi fost operat de cancer

Președintele rus, Vladimir Putin, ar fi fost operat de cancer

Noi nemulțumiri legate de Eurovision. Directorul „Teleradio-Moldova”, indignat de faptul că juriul de la Chișinău nu a oferit niciun punct României

Noi nemulțumiri legate de Eurovision. Directorul „Teleradio-Moldova”, indignat de faptul că juriul de la Chișinău nu a oferit niciun punct României

Mobilizare pe ascuns? Rusia ar fi antrenat 2.500 de rezerviști pentru a-i trimite să lupte în Ucraina

Mobilizare pe ascuns? Rusia ar fi antrenat 2.500 de rezerviști pentru a-i trimite să lupte în Ucraina

Advertoriale
Inspiration session #6: Descoperă AWS și tendințele pieței în domeniul tehnologiei

Inspiration session #6: Descoperă AWS și tendințele pieței în domeniul tehnologiei

Sucursala maib „Miron Costin” și „Miron Costin Business Centru” s-au transformat conform identității de brand reînnoite

Sucursala maib „Miron Costin” și „Miron Costin Business Centru” s-au transformat conform identității de brand reînnoite

Cele mai fiabile automobile second-hand în 2022

Cele mai fiabile automobile second-hand în 2022

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Organizatorii Eurovisionului sunt acuzați că au modificat votul României. Punctajul maxim pentru Moldova a fost atribuit Ucrainei
  • 2
    Scandal la Eurovision. Juriile naționale din șase țări au fost descalificate
  • 3
    EDITORIAL | N-a fost un accident. Un copil a murit pentru că foarte mulți adulți nu și-au făcut munca
  • 4
    Filmat în plin război, printre ruine. Câștigătoarea Eurovision Kalush Orchestra a lansat videoclipul piesei „Stefania” (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.