Departamentul Instituțiilor Penitenciare califică drept nefondate și nejustificate acuzațiile precum că fostului premier Vlad Filat i s-ar fi încălcat drepturile în penitenciar. Potrivit sursei, în timpul aflării sale la penitenciar, Vlad Filat a beneficiat de dreptul de a vorbi cu rudele.
„În conformitate cu Hot. Guv. Nr. 583 din 26.05.2006 întîlnirile deţinuţilor cu avocaţii nu se includ în numărul întrevederilor stabilite de legislaţie. Numărul şi durata lor nu sînt limitate, însă ele au loc în timpul liber al deţinuţilor şi numai în intervalul deşteptare - stingere al zilelor lucrătoare”, se menționează într-un comunicat al DIP.
Amintim că în seara de 23 octombrie 2015, Vlad Filat a fost transferat din izolatorul CNA la Penitenciarul nr. 13-Chișinău.
Ulterior, vicepreședintele liberal-democraților, Vadim Pistrinciuc, afirma că nimeni nu știe ce se întâmplă cu Vlad Filat, în timp ce rudele acestuia le-au transmis avocaţilor că nu pot lua legătura cu fostul premier.