Guvernul a dat start concursului de suplinire a funcției de judecător la Curtea Constituțională

Guvernul a dat start concursului de suplinire a funcției de judecător la Curtea Constituțională
Foto: gov.md

De astăzi și până pe data de 4 noiembrie, toți cei care întrunesc condițiile stabilite de Legea cu privire la Curtea Constituțională, dar și de regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pot să depună dosarele pentru  concursul de suplinire a funcției de judecător la Curtea Constituțională din partea Guvernului.

În Monitorul Oficial al Republicii Moldova a fost publicată astăzi, 27 octombrie, dispoziția Prim-ministrului Valeriu Streleț privind selectarea candidaților la funcția de judecător la Curtea Constituțională din partea Guvernului. Astfel, începând cu această zi și până pe data de 4 noiembrie, toți cei care întrunesc condițiile stabilite de Legea cu privire la Curtea Constituțională, dar și de regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pot să depună dosarele.

Printre condițiile şi cerinţele față de candidați se numără o reputație morală ireproșabilă, cunoștințe în domeniul sistemului juridic național și internațional, experiență juridică, iar cunoașterea uneia dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei - engleza sau franceza - va constitui un avantaj.

Dispoziția Prim-ministrului prevede că membrii comisiei, în termen de 30 de zile, vor organiza selectarea candidaților și vor prezenta Guvernului lista acestora în ordinea rezultatelor obținute.

Din comisie fac parte foștii judecători la Curtea Constituțională, Victor Pușcaș și Nicolae Osmochescu, decanul Facultății de Drept a USM, Sergiu Băieșu, reprezentanții societății civile Igor Boțan, director executiv al Asociației pentru Democrație Participativă, Ludmila Andronic, președintele Consiliului de Presă, și Sorina Macrinici, consilier juridic al Centrului de Resurse Juridice. Din partea Executivului, în comisie au fost incluși Roman Cazan, secretar general adjunct al Guvernului şi Sergiu Gurduza, consilier principal de stat al Prim-ministrului în domeniul justiției. Președintele comisiei este Premierul Valeriu Streleț.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Contraofensivă demarată cu succes. În regiunea Harkiv, militarii ucraineni au ajuns la granița cu Federația Rusă

Contraofensivă demarată cu succes. În regiunea Harkiv, militarii ucraineni au ajuns la granița cu Federația Rusă

Mai multe arme şi ajutoare sunt în drum spre Ucraina, a anunțat Kuleba după întâlnirea cu Blinken

Mai multe arme şi ajutoare sunt în drum spre Ucraina, a anunțat Kuleba după întâlnirea cu Blinken

Ce s-a convenit duminică la Berlin, unde miniștrii de Externe au discutat aderarea Suediei și Finlandei la NATO

Ce s-a convenit duminică la Berlin, unde miniștrii de Externe au discutat aderarea Suediei și Finlandei la NATO

Advertoriale
Sucursala maib „Miron Costin” și „Miron Costin Business Centru” s-au transformat conform identității de brand reînnoite

Sucursala maib „Miron Costin” și „Miron Costin Business Centru” s-au transformat conform identității de brand reînnoite

Cele mai fiabile automobile second-hand în 2022

Cele mai fiabile automobile second-hand în 2022

Cu poftă de... Acasă – o nouă superofertă la creditul  imobiliar de la Victoriabank

Cu poftă de... Acasă – o nouă superofertă la creditul imobiliar de la Victoriabank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Organizatorii Eurovisionului sunt acuzați că au modificat votul României. Punctajul maxim pentru Moldova a fost atribuit Ucrainei
  • 2
    Scandal la Eurovision. Juriile naționale din șase țări au fost descalificate
  • 3
    EDITORIAL | N-a fost un accident. Un copil a murit pentru că foarte mulți adulți nu și-au făcut munca
  • 4
    Filmat în plin război, printre ruine. Câștigătoarea Eurovision Kalush Orchestra a lansat videoclipul piesei „Stefania” (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.