Un poliţist a fost reţinut pentru mită în valoare de 450 de dolari

Un poliţist a fost reţinut pentru mită în valoare de 450 de dolari

Un ofiţer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Briceni a fost reţinut de ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Nord a CNA şi procurorii anticorupţie. Acesta este bănuit de corupere pasivă şi se va afla în custodia CNA pentru 72 de ore.

Potrivit denunţătorului, anchetatorul ar fi pretins de la el 450 de dolari ca să nu-l tragă la răspundere penală pentru comiterea unei escrocherii.

Reţinerea a avut loc în flagrant după transmiterea banilor. În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în temeiul art. 324 Cod penal, iar dacă va fi găsit vinovat poliţistul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

Publicitate

În acţiunile lor, ofiţerii CNA şi procurorii au fost sprijiniţi de reprezentanţii Direcţiei protecţie internă şi anticorupţie a Ministerului Afacerilor Interne. Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupţie.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal