Parlamentul a ratificat ieri împrumutul de 150 de milioane de Euro din România pentru finanțarea deficitului Bugetar. Acordul, semnat la 7 octombrie la Chișinău a fost votat de 52 de deputați din fracțiunile PL, PLDM, PD și grupul Leancă, după adoptarea moțiunii de cenzură.
Banii urmează să ajungă în bugetul moldovenesc în trei tranşe. Prima, în sumă de 60 de milioane de euro, va fi acordată în acest an. Creditul este acordat pe un termen de cinci ani, cu o dobândă de 1,5 la sută anual.
După ratificarea de către Parlament, acordul de împrumut intră în vigoare.
După ratificare, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, i-a mulţumit României şi poporului acestui stat pentru susţinerea acordată.
Decizia de a împrumuta Moldova a fost luată la ședința comună a guvernelor RM și României fiind anunțată de Victor Ponta la finalul ședinței de pe 22 septembrie.
Vezi și aceste știri

Un polițist și alte două persoane, reținute pentru că ar fi cerut mită de 500 de mii de lei pentru a rezolva un dosar privind traficul de droguri

Un conac din Austria al oligarhului Igor Şuvalov, fost vicepremier al Rusiei, a fost ocupat de activişti
