Schemă frauduloasă la o judecătorie: Cinci persoane au ajuns pe banca acuzaţilor

Schemă frauduloasă la o judecătorie: Cinci persoane au ajuns pe banca acuzaţilor
Foto: www.click.ro


Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanța de judecată a cauzei penale privind învinuirea a cinci angajaţi ai Judecătoriei sectorului Râşcani al capitalei, între care un judecător, de gestionare frauduloasă a unor dosare civile prin intermediul programului automatizat de distribuire aleatorie şi fals în acte publice.

Procurorii au constatat că judecătorul, în complicitate cu angajaţi ai instanţei, inclusiv grefiere şi asistenţi, şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, admiţând falsul în acte publice şi pronunţând cu bună ştiinţă hotărâri şi încheieri contrare legii.

Potrivit materialelor cauzei, grupul de persoane implicate a acţionat coordonat, astfel încât aportul individual al fiecăruia s-a corelat cu acţiunile celorlalţi în realizarea scopului urmărit, exprimat prin emiterea ilegală a unor hotărâri judecătoreşti favorabile, generatoare de beneficii patrimoniale în interesul anumitor persoane fizice sau juridice.
     
Astfel, în perioada anilor 2012-2014, conform unei scheme prestabilite, grupul înregistra fictiv în cancelaria Judecătoriei Râşcani cereri de chemare în judecată, aplicând ilegal ştampila, data şi numere de intrare false, care anterior erau deja aplicate pe cererile de chemare în judecată a dosarelor soluţionate de judecătorul respectiv. Ulterior, după ce cererile de chemare în judecată obţineau un presupus aspect legal de înregistrare, magistratul, împreună cu complicii săi, efectuau un şir de imixtiuni neautorizate, manifestate prin:  modificarea în programul integrat de gestionare a dosarelor a informaţiilor despre părţi şi esenţa acţiunii înregistrate; nimicirea fişelor manuale a primelor cauze înregistrate şi dosarelor iniţial înregistrate; întocmirea unor noi fişe de evidenţă a dosarelor neautorizate şi propriu-zis a dosarelor false; atribuirea acestor cauze a numărului cauzelor civile iniţiale, în scopul evitării repartizării aleatorii şi examinării de facto a acestora. Scopul urmărit era de a falsifica unele procese civile, fără ca acestea să fie înregistrate şi repartizate de programul de distribuire aleatorie a dosarelor.

Amintim că, în decembrie 2014, procurorii anticorupţie şi ofițerii Centrului Național Anticorupție au desfăşurat o amplă operaţiune în acest caz, în cadrul căreia au efectuat percheziţii la domiciliile persoanelor vizate şi în automobilele acestora, ridicări de acte și alte măsuri procesuale, soldate cu depistarea unor probe relevante pentru urmărirea penală. Ulterior, Procurorul General a pornit urmărirea penală în privința magistratului, după primirea acordului corespunzător al Consiliului Superior al Magistraturii.

Reieşind din ansamblul probelor administrate, se constată că judecătorul şi alţi patru angajaţi ai judecătoriei Râşcani au comis infracţiunile de care sunt învinuiţi. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, inculpații riscă pedepse de până la 10 ani de închisoare.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Polonia acordă consumatorilor subvenţii de 380 milioane de dolari în urma creşterii preţurilor la energie

Polonia acordă consumatorilor subvenţii de 380 milioane de dolari în urma creşterii preţurilor la energie

35 de decese, provocate de noul coronavirus. Datele laboratoarelor din țară

35 de decese, provocate de noul coronavirus. Datele laboratoarelor din țară

Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni i se adresează cu „profundă tristețe” Maiei Sandu: „Din câte cunosc personal, ați avut rude și mătușă în mănăstire”

Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni i se adresează cu „profundă tristețe” Maiei Sandu: „Din câte cunosc personal, ați avut rude și mătușă în mănăstire”

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    EXCLUSIV! Cele cinci mașini ale lui Vlad Filat, sechestrate în 2015: Câte au fost vândute și ce bani a încasat statul
  • 2
    Europarlamentari: Dacă negocierile cu Gazprom vor eșua, România nu va lăsa la greu R. Moldova
  • 3
    Curtea de Apel examinează recursul împotriva arestului la domiciliu pentru Alexandr Stoianoglo. Socialiștii, un grup de persoane și Rizea, în fața instituției (VIDEO)
  • 4
    16 dosare răsunătoare ale politicii moldovenești. Cine sunt foștii demnitari găsiți nevinovați, eliberați înainte de termen sau dați de ani buni în căutare (INFOGRAFIC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.