Prim-ministrul României, Victor Ponta a convocat o ședință de guvern, sâmbătă, pentru declararea doliului național timp de 3 zile. Ședința va începe la ora 12,30. Șeful executivului urmează să se întoarcă atunci dintr-o vizită în Mexic.
Între timp, potrivit Ministerului Afacerilor Interne de la București, numărul morților s-a ridicat la 26 de persoane, iar 162 au fost transportate la spital.
Tragedia a avut loc în urma unincendiu dintr-un club de noapte au murit 27 de persoane iar 162 au fost transportați la spital. Potrivit presei din România, explozia a fost provocată de artificiile din timpul spectacolului, când buretele fonic de pe un stâlp al clădirii s-a aprins, iar focul s-a extins spre tavan.
Vezi și aceste știri

Radu Marian, despre prețul la ulei: După calculele noastre, nu ar trebui să fie mai mare de 35 de lei

Ministrul Justiției a explicat de ce a avut o opinie separată concordantă în privința activității lui Stoianoglo
