Liderul democraților, Marian Lupu a criticat inițiativa PLDM de a înainta un proiect de modificare a Constituției prin care președintele țării este ales de către popor. Acesta a declarat că PLDM a păreferat să adune semnături cu socialiștii, dar nu să participe la negocieri. Prin urmare, acesta a menționat că „nu mai este timp de trecut” iar negocierile pentru investirea unui guvern vor începe de mâine.
„Acum înțeleg mai bine de ce colegii de la PLDM nu găseau timp să vină să participe la negocierile la care au fost invitați. Au preferat să adune semnături împreună cu socialistii. Deci pentru negocieri în vederea formării unei majorităti parlamentare proeuropene și un guvern proeuropean nu s-a gasit timp. Iată că pentru actiuni comune cu socialiștii au găsit timp”, a declarat Marian Lupu.
Acesta a adăugat că dacă se va discuta pe o manieră colegială acest subiect, nu este exclus ca toți să voteze ca să înaitneze un astfel de proiect pentru că și democrații vor să „ofere ce își dorește poporul”.
„Mai departe ce facem, văzând ceea ce s-a întamplat astăzi eu cred că nu mai avem timp de pierdut. Deja din ziua de mâine o sa na așezăm la negocieri cu partidele proeuropene, cu partenerii proeuropeni. Eu sunt absolut sigur că se vor gasi multi deputați proeuropeni care se vor alinia la aceste negocieri şi le vor sprijini. Noi invitația o vom face catre toti cei care sprijină parcursul european. Iar declarațiile domnului Streleț nu îmi par a fi declaratii de politician, dar mai degrabă un copil bosumflat care şi-a pierdut jucărica”, a adăugat Marian Lupu.