Cei trei patroni ai clubului Colectiv au fost arestați preventiv

Cei trei patroni ai clubului Colectiv au fost arestați preventiv
Foto: fresh24.ro

Cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, au fost arestaţi preventiv, prin decizia Judecătoriei Sectorului 4. Cei trei acţionari ai clubului, unde vineri seară a izbucnit un incendiu ce a dus la pierderea vieţii a 32 de oameni şi rănirea a aproape 200, fuseseră aduşi în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă, transmite Mediafax.  

Decizia nu este definitivă, dar este executorie, astfel că patronii clubului vor fi încarceraţi. Decizia poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti.   Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, acuzaţi de ucidere din culpă în cazul incendiului de la Colectiv, au fost reţinuţi luni seară de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).   Procurorul general Tiberiu Niţu a declarat, luni seară, întrebat ce pedepse riscă cei trei patroni, că, pentru ucidere din culpă în formă agravantă pedeapsa este de 10 ani, iar pentru vătămare corporală din culpă este de patru ani. Dacă se aplică concursul de infracţiuni şi vor fi identificate şi alte infracţiuni, pedepsele cresc.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
35 de decese și peste 1.500 de cazuri noi infectare cu COVID-19. 260 de pacienți, internați sunt în stare extrem de gravă

35 de decese și peste 1.500 de cazuri noi infectare cu COVID-19. 260 de pacienți, internați sunt în stare extrem de gravă

De astăzi, croații pot călători în Statele Unite fără viză

De astăzi, croații pot călători în Statele Unite fără viză

Ultimatum din partea Gazprom: „Dacă datoria nu va fi plătită, atunci vom sista livrările de gaz”

Ultimatum din partea Gazprom: „Dacă datoria nu va fi plătită, atunci vom sista livrările de gaz”

Advertoriale
Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Presa rusă scrie pe surse că una din condițiile rușilor e achitarea de către Chișinău a unei datorii de 700 milioane de dolari
  • 2
    De ce Maia Sandu nu se întâlnește cu Vladimir Putin? Explicația prim-ministrei Natalia Gavriliță
  • 3
    Spînu, fără rezultate concrete în urma vizitei în Rusia: „Oferta propusă de Gazprom nu este în avantajul cetățenilor noștri”
  • 4
    Ultimatum din partea Gazprom: „Dacă datoria nu va fi plătită, atunci vom sista livrările de gaz”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.