Ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, suține că șeful Institutului Mamei și Copilului, Ștefan Gațcan, putea fi demis încă la mijlocul lunii octombrie întrucât are mai multe sancțiuni disciplinare.
„Noi așteptăm domnul Gațcan să prezinte explicații în scris. Am primit informația telefonic că este bolnav, în același timp am informația că el se află în Institut. După ce va prezenta informațiile în scris va fi luată decizia în privința acestuia. O persoană nu poate fi demisă atunci când se află în concediu de boală și nici nu I se poate aplica a treia sancțiune disciplinară până nu prezintă informațiile solicitate”, a declarat Glavan.
Potrivit unei note informative publicate de Ministerul Sănătății spitalul are datorii creditorii de peste 40 de milioane de lei, dintre care peste 18 milioane sunt pentru plata medicamentelor. Mai mult, Institutul Mamei și Copilului duce lipsă de preparate, deși în acest an s-au cumpărat medicamente de o sumă de 2,6 ori mai mare decât se prevede pentru acest segment, scrie sanatate.info.
La rândul său, Ștefan Gațcan declară că ministrului Sănătății Ruxanda Glavan face toate acestea doar pentru a-l face să renunțe la funcția de director, dar nu pentru a îmbunătăți condițiile din spital.
Ștefan Gațcan ocupă funcția de director al Institutului Mamei și Copilului din 2012 și își încheie mandatul în 2017. Acesta a respins în repetate rânduri acuzațiile precum că ar fi cheltuit ineficient banii instituției. Deși de mai mulți ani mămicile internate aici se plâng de condiții proaste și mizerie, Gațcan a declarat că banii primiți de instituție nu sunt suficienți pentru a moderniza toate secțiile întinse pe o suprafață de peste 50 de mii de metri pătrați.
Edelweiss
Anul trecut pentru renovarea Centrului pentru protecția Mamei și Copilului a fost organizată campania „Renaște Moldova”, susținută de Fundația Edelweiss.
În cadrul campaniei mai multe personalități din țară și de peste hotare au făcut donații pentru reparația maternității Institutului Mamei și Copilului. Cea mai mare contribuție, de peste două milioane de lei, a venit de la omul de afaceri Vlad Plahotniuc, tot el fondatorul Fundației Edelweiss.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

CONNECT.IT powered by ENDAVA. Cum se conectează comunitățile IT din 12 orașe din România, Bulgaria, Moldova și Polonia

Client maib: „Suntem cam scumpi la vorbă, dar astăzi simțim necesitatea să vă spunem că vă prețuim și vă iubim”
