Doi deţinuţi originari din Republica Moldova și unul din România au evadat în noaptea de marţi spre miercuri din închisoarea oraşului francez Amiens, informează publicația Le Monde, citată de Agora.
Evaziunea s-a produs la miezul nopții spre 4 noiembrie. Informația a fost confirmată de o sursă din poliția judiciară.
„După ce au tăiat barele, cei trei au evadat cu ajutorul unor cearşafuri și frânghii”, a declarat procurorul de Amiens, Bernard Farret. Potrivit acestuia, supravghetorii şi-au dat seama de dispariţia lor „la puţin timp” după evadare.
Polițiștii și jandarmii în acest moment îi caută pe fugari, iar poliţia judiciară a deschis o anchetă pentru evadare.
Toate cele trei persoane, doi moldoveni și un român, se aflau în aceeași celulă.
Unul din deținuți se afla în detenție provizorie din luna iunie pentru „escrocherie”, unul se afla la închisoare din ianuarie curent pentru „furt calificat” și urma să fie eliberat nu mai devreme de 2018, cel de-al treilea a fost închis în luna octombrie „și urma să fie extrădat pentru viol”, a spus procurorul.
Vezi și aceste știri

Contraofensivă demarată cu succes. În regiunea Harkiv, militarii ucraineni au ajuns la granița cu Federația Rusă

Mai multe arme şi ajutoare sunt în drum spre Ucraina, a anunțat Kuleba după întâlnirea cu Blinken
