Fracțiunea socialiștilor a părăsit plenul Parlamentului după ce o serie de propuneri ale acestora au fost respinse de plenul Parlamentului. Dezbaterile asupra ordinii de zi au durat circa 45 de minute, iar după ce propunerile acestora cu privire la demisiile șefului CNA, Procurorului General, întregii componențe a CEC cât și alte instituții au fost respinse, au părăsit plenul Parlamentului. Ulterior deputații PSRM au solicitat demiterea președintelui Parlamentului, Andrian Candu.
„Moldova este un stat capturat. Noi vrem demisia tuturor funcționarilor corupți. Pe noi nu ne interesează războiul politic asupra PLDM. Nu suntem satisfăcuți. Revenim cu proiectul cu privire la demiterea președintelui Parlamentului, Andrian Candu”, a anunțat deputatul PSRM, Vlad Bătrâncea.
Dezbateri aprinse despre CEC
Cele mai aprinse dezbateri au fost în legătură cu membrii Comisiei Electorale Centrale. Deputații PSRM au solicitat demiterea tuturor membrilor CEC de către Parlament, lucru care nu ar fi posibil, potrivit direcției juridice a Parlamentului, acest lucru fiind posibil doar în condiția unei hotărâri de judedecată.
„Cu toată dragostea față de socialiști dar vă rog să încetați să faceți politică atunci când vorbiți de lege. Au fost alegerile parlamentare și locale. Au fost validate de CC și judecătorii. E o problemă politică dar nu juridică”, a declarat președintele PL, Mihai Ghimpu.
„Considerăm greșită abordarea pe principiul răfuielii. Este o dispută politică. Astăzi Parlamentul nu dispune de nici un document prin care sunt declarate alegerile nedemocratice. Ele au fost recunoscute ca alegeri libere, democratice, neexistând un motiv”, a adăugat deputatul PLDM, Liliana Palihovici.
Democrații au reiterat opinia direcției juridice a Parlamentului, în timp ce comuniștii au menționat că trebuie de audiat șeful CEC, și apoi de văzut dacă se merge cu demiterea sau nu a acestuia.
Vezi și aceste știri

Contraofensivă demarată cu succes. În regiunea Harkiv, militarii ucraineni au ajuns la granița cu Federația Rusă

Mai multe arme şi ajutoare sunt în drum spre Ucraina, a anunțat Kuleba după întâlnirea cu Blinken
