S-a întâmplat ieri în cadrul Ședinței Parlamentului unde viceministrul finanțelor, Maria Carauș prezenta raportul privind executarea Bugetului de Stat pentru anul 2014. Acesta mai întâi de toate s-a întrebat de ce nu vine Ministrul, apoi a avut un schimb de replici unul din deputații din plen, iar la final a făcut concluzia că viceministrul „prezintă mecanic”.
„Unde-i ministrul? Cu ce e ocupat ministrul?”, a întrebat Voronin primind răspuns de la Andrian Candu că Anatol Arapu ar putea veni un pic mai târziu la prezentarea altui proiect. Voronin a dat o replică unui deputat care l-ar fi întrebat „ce nu-i place”.
„Nu e problema dacă îmi place. Mata te ocupi cu femeile. Voi în partea ceea cu liberal-democrații vă ocupați cu femeile”, i-a dat replica Voronin, care a sugerat că Maria Carauș ar fi bună pentru a ocupa funcția de Ministru.
„Doamna Carauș, există o propunere din partea dl Voronin să fiți propusă la funcția de ministru. Dar la acest subiect revenim mai bine la formarea Guvernului”, a dat replica Andrian Candu.
„Problema selectării cadrelor a fost serioasă, și în calitate de viitor ministru al finanțelor vreau să vă întreb dacă ați mai raportat bugetul. Când a fost mai greu pe suflet moral să veniți cu acest raport? În 2009 sau acum?”, a întrebat Voronin.