Liderul PL, Mihai Ghimpu a declarat că un candidat la funcția de prim-ministru poate fi propus doar dacă are în spate o majoritate parlamentară. Totodată a mai adăugat că PLDM-ul trebuie să revină la masa de negocieri deoarece altă alternativă nu este. Referindu-se la consultările cu PCRM, acesta acceptă ideea doar dacă se pune în discuții subiectul alegerii președintelui.
„Ne-am consultat așa cum prevede Constituția. Candidatura poate să fie propusă doar dacă sunt minim 51 de deputați, o majoritate parlamentară. Am vorbit cu președintele să facem în așa situație încât să fie majoritate parlamentară”, a declarat Mihai Ghimpu.
Întrebat despre negocierile cu celelalte formațiuni în vederea formării unei majorități parlamentare, Ghimpu a declarat că urmează să se întâlnească astăzi. „Totuși fără PLDM nu este altă alternativă”, potrivit liderului Partidului Liberal.
„Ieșirea din criză este ca totuși PLDM să pună mai presus interesul cetățeanului și cursul european. Îi înțeleg, au și dreptate, dar nu este altă alternativă. Trebuie să ne împăcăm cu acest gând”, a declarat Mihai Ghimpu.
Cu PCRM, doar despre Președinte
Întrebat despre o potențială alianță între PL, PD și PPEM cu deputații comuniști, Ghimpu a reiterat:„cu PCRM o să revenim la discuții doar dacă va trebui de ales președintele. Aici putem accepta că putem să discutăm. În rest, la guvernare - nu”.
Nicolae Timofti a chemat partidele politice parlamentare la consultări pentru desemnarea unei candidaturi la funcția de prim-ministru. Totuși PLDM și PSRM au anunțat că astăzi nu vor participa. Primii au solicitat o altă dată iar ultimii că singura soluție sunt alegerile anticipate.
Vezi și aceste știri

Erdogan spune că Turcia nu aprobă aderarea la NATO a Suediei și Finlandei

Miniștrii Culturii de la Chișinău și București, despre controversa de la Eurovision: Nu este în puterea unui festival de muzică să confirme sau infirme legătura noastră spirituală (VIDEO)

Liderii UE nu au reușit să ajungă la o poziție unanimă cu privire la interzicerea petrolului rusesc
Advertoriale

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale
