„Livrările Gazprom-ului către statele post-sovietice, cu excepția Ucrainei, au fost relativ stabile în ultimii cinci ani, și au constituit în jur de 33 de miliarde de metri cubi. Belarus importă în jur de 20 miliarde metri cubi pe an, iar acum este cel mai mare client al Gazprom-ului în spațiul post-sovietic. Kazahstan și-a crescut recent achizițiile de gaze naturale de la Gazprom și a importat aproximativ 5 miliarde de metri cubi în 2014”, spune Opdahl în articolul său.
Potrivit acesteia, „printre piețele mai mici (de până la 3 miliarde metri cubi anual) se numără statele baltice, Armenia, Georgia și Republica Moldova dependente sută la sută de importurile de gaze, în care gazul acoperă de la 10 la sută (Estonia) la circa două treimi (Armenia și Republica Moldova) din consumul total de energie”.
„În ceea ce ține de clienții săi mai mici din spațiul post-sovietic, inclusiv Republica Moldova, Gazprom-ul își recuperează datoriile mai vechi la gaz prin preluarea în acțiuni a rețelelor de gaze. În termeni de afaceri, acest lucru a fost o strategie eficientă. Unde nu au fost achitate datorii în numerar, sau prin barter de bunuri, preluarea infrastructurii energetice a fost a doua cea mai bună opțiune”, consideră expertul.
„Potențialul de concurență pentru Gazprom de la alți furnizori ruși rămâne foarte limitat în regiunea post-sovietică. Prin urmare, problema principală a Gazprom-ului nu este concurență din partea furnizorilor ruși alternativi, dar „căutarea și extinderea livrărilor alternative din Europa pentru clienții din fostul spațiu post-sovietic la prețuri mai mici decât cele ale Gazprom-ului. În măsura în care de astfel de importuri deja se bucură statele baltice, în cazul Ucrainei și Republicii Moldova, concurența pe piața energetică va face ca Gazprom-ul să-și piardă o parte de venituri”, conchide Ingerid M. Opdahl.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.