
Alexandru Slusari: Actuala guvernare vrea să dubleze importurile și să creeze câțiva mari latifundiari de genul Caravita
Mai multe asociații de producători agricoli au venit cu un apel către autorități și viitorul Prim-ministru pentru a schimba atitudinea față de ramura agricolă, în condițiile extrem de dificile din ultimi ani.
・
Asociațiile de producători agricoli au venit cu un apel către autorități și viitorul Prim-ministru în condițiile foarte dificile din acest an.
„În acest an practic s-au dublat a dobânzile la credite și au ajuns la 25-26%, s-a micșorat fondul de subvenționare cu 180 milioane de lei, din care practic nu a fost achitat nimic. Cel mai rușinos lucru este că până în prezent mai sunt datorii la subvenționarea pentru 2014. Am auzim mai multe declarații din partea fostului Prim-ministru, că datoriile vor fi achitate sau deja au fost plătite, dar până acum aproximativ 16 agenți economici nu au primit subvenții de aproximativ 9 milioane de lei. Este o mare rușine când agricultorii așteaptă aceste mijloace de doi ani. Același lucru și cu compensațiile pentru pomicultorii care au suprafețe mai mari de 15 ha. Chiar și proiectele investiționale nu rezolvă situația dificilă a agricultorilor. Accesarea creditului polonez merge foarte greu. De asemenea din cauza instabilității politice și a problemelor din sectorul bancar proiectul Livada Moldovei, cu un buget de 150 milioane de euro, nu poate fi lansat. Producătorii de carne au probleme mari din cauza importurilor masive din Ucraina”, a declarat Preşedintele Asociației UniAgroProtect, Alexandru Slusari.
El mai spune că „în cadrul discuțiilor tristului pachet agricol ni s-a promis introducerea de măsuri tarifare și netarifare pentru importul de carne și lactate din Ucraina, dar ni s-a făcut nimic, mai ales că din 2015 Ucraina a aplicat o taxă vamală de 10% pentru toate produsele. Totodată până în ziua de azi nu a fost votată nici o lege din cadrul pachetului agricol. Deși Guvernul Streleț a avizat pozitiv un proiect privind produsele petroliere, acesta a venit în Parlament, dar din motive necunoscute nu a fost votată. A fost doar PR și mințire a agricultorilor. Am făcut tot ce este posibil, dar autoritățile nu au soluționat problemele existente. O parte din agricultori se află în faliment, iar în primăvara ne așteptăm la înrăutățirea situației.Din ceea ce văd în prezent actuala guvernare vrea să dubleze sau să tripleze importurile și să creeze câțiva mari latifundiari de genul Caravita, iar restul oamenilor de la țară să plece peste hotare. Toți discută de integrarea europeană fără a face nimic în acest sens. Noi nu mai putem tolera acest lucru”, remarcă Preşedintele UniAgroProtect.
Reprezentanții asociațiilor de agricultori de clară că vor fi mult mai activi în ceea ce privește soluționarea problemelor din ramură.
„Noi am aderat la Platforma DA pentru a eradica maxim posibil corupția în stat. Dacă va veni un ministru al Agriculturii incompetent, îl vom sili să renunțe la funcție prin metode pașnice”, a afirmat directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor, Vasile Mîrzenco.
„Venim cu un apel către viitorul Prim-ministru și cerem ca el să discute cu organizațiile non-guvernamentale din agricultură, pentru a fi credibil față de fermieri. Noi vom impune agenda noastră de lucru și dorim să ridicăm rolul ministrului Agriculturii, care este acum a cincea roată la căruță. Pe viitor noi vom juca un rol mai activ pentru a soluționa problemele”, declară Alexandru Slusari.
Potrivit estimărilor efectuate de asociațiile de fermieri, în acest an pierderile agricultorilor sunt de aproximativ 5-6 miliarde de lei, în mare parte din cauza secetei și a deprecierii monedei naționale.