În această duminică, două localități din Moldova își vor alege consilierii. Este vorba despre Consiliul comunal Lingura, raionul Cantemir și Consiliul sătesc Coșernița, raionul Criuleni. În acest sens, Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat modelul ştampilei care va fi aplicată în actele de identitate ale alegătorilor în ziua votării.
Celor care vor veni la vor li se va aplica ștampila specială se va aplica, odată cu eliberarea buletinului de vot, în fişa de însoţire a buletinului de identitate sau în actul de identitate în baza căruia alegătorul votează.
În aceeași ședință, CEC a aprobat modelele buletinelor de vot pentru alegerile locale noi. Potrivit hotărîrii CEC, fiecare buletin de vot va fi divizat în patrulatere cu dimensiunile 110 x 20 mm, numărul cărora va corespunde numărului de concurenți electorali. Lungimea buletinului va corespunde numărului de patrulatere care se imprimă la o distanță de 2,5 mm unul față de altul, iar lăţimea buletinului va avea 140 mm.
Comisia a acreditat 8 persoane în calitate de observatori naționali din partea Asociației obștești ”Promo-LEX” în vederea monitorizării alegerilor locale noi din 15 noiembrie 2015.
Amintim că duminică, 15 noiembrie 2015, vor avea loc alegeri locale noi ale consilierilor în Consiliul comunal Lingura, raionul Cantemir și Consiliul sătesc Coșernița, raionul Criuleni.