FOTO. Cum arată „Palatul lui Putin” care ar fi fost construit din banii proiectului național „Sănătate”

FOTO. Cum arată „Palatul lui Putin” care ar fi fost construit din banii proiectului național „Sănătate”
Foto: scandalim.ru

O parte din fondurile alocate în 2005 pentru proiectul național „Sănătate” a fost cheltuită pentru construcția palatului în apropierea stațiunii estivale Gelendjik care potrivit unor surse i-ar aparține președintelui rus Vladimir Putin. Cel puțin asta se spune într-o investigație jurnalistică realizată de agenția de presă Reuters. 

Potrivit sursei citate, prin intermediul firmei de echipamente medicale „Medea Investment” și băncii elvețiene „Dresdner Bank”, circa 48 milioane de dolari au fost transferați către compania de construcții înregistrată în Belize, care a construit un complex locativ enorm pe malul Mării Negre.

Printre persoanele care au pus în aplicare schema frauduloasă s-au numărat doi oameni de afaceri apropiați lui Putin, Dmitri Gorelov și Nikolai Șamalov. Gorelov a făcut cunoștință cu Putin în 1992, când a creat compania „Petromed”, iar unul dintre fondatorii acesteia a fost Comisia pentru Relații Externe ai Primăriei Sankt Petersburg pe atunci condusă de viitorul președinte al Rusiei. Șamalov, la rândul său, împreună cu Putin a fost co-fondatorul cooperativului „Ozero” din regiunea Leningrad. În 2005, el a fost reprezentantul companiei germane Siemens în nord-vestul Rusiei.

Schema prezentată de Reuters

Reamintim că în anul 2005, Vladimir Putin a anunțat despre intenția de a cheltui un miliard de dolari pentru construcția și dotarea a 15 spitale high-tech în diferite regiuni ale Rusiei. Problema sănătății populației în acel moment era una din cele mai acute din țara sa.

Scandalul din jurul așa-numitului „palat al lui Putin” a izbucnit în 2010, când fostul partener al lui Gorelov și Șamalov - Serghei Kolesnikov - a publicat o scrisoare deschisă adresată președintelui de atunci al FR, Dmitri Medvedev. Potrivit autorului scrisorii, Șamalov a construit pentru Putin un complex rezidențial de elită pe malul Mării Negre în apropierea stațiunii Gelendjik. „Palatul lui Putin” a fost construit în stil italian, dispune de un heliport, un teatru de vară și structuri subterane. Kremlinul a declarat că nu are nicio atribuție la această proprietate.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Circa patru miliarde de lei, din cele șase vizate în dosarul „frauda bancară” au fost puse sub sechestru

Circa patru miliarde de lei, din cele șase vizate în dosarul „frauda bancară” au fost puse sub sechestru

Se caută boi pentru a mișca carul din loc

Se caută boi pentru a mișca carul din loc

Covor de flori în deșert: Atacama, unul dintre cele mai aride locuri din lume „a înflorit” (FOTO)

Covor de flori în deșert: Atacama, unul dintre cele mai aride locuri din lume „a înflorit” (FOTO)

Advertoriale
Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

Tatiana Croitoru, oenologul cu cele mai medaliate vinuri: „Nu accept compromisuri în activitate” (INTERVIU)

Tatiana Croitoru, oenologul cu cele mai medaliate vinuri: „Nu accept compromisuri în activitate” (INTERVIU)

Teleport - un nou serviciu de taxi ce oferă confort sporit (VIDEO)

Teleport - un nou serviciu de taxi ce oferă confort sporit (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Natalia Morari, despre decizia de a reveni în fruntea TV8: „Colegii mi-au organizat un adevărat „товарищеский суд”
  • 2
    Cererea Nataliei Morari împotriva TV8 va fi examinată de instanța de judecată, după ce anterior nu i s-a dat curs. Explicația juristului
  • 3
    Cristina Guțu, ruda Nataliei Morari și cofondatoarea TV8, îi ia apărarea jurnalistei: „Deciziile din viața ei personală rămân deciziile ei”
  • 4
    Ce spune deputatul Carp despre semnătura în susținerea lui Plahotniuc: „O decizie colectivă a partidului”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.