Președintele Partidului Democrat, Marian Lupu, spune că nu se mai bazează pa întreg Partidul Liberal Democrat atunci când vorbește de negocierile privind formarea unei noi aliuanțe de guvernare, ci doar pe anumiți membri ai formațiunii. Acesta a declarat în cadrul unui interviu pentru Infotag că nu mai invită PLDM la discuții.
„Eu, unul, nu mai invit PLDM la negocieri, pentru că am făcut-o deja de nenumărate ori. Acum invit acei oameni responsabili de acolo să vină, să ne așezăm la masa de negocieri și să găsim soluții pentru a asigura stabilitatea. Deja trebuie să ieșim din zona epitetelor și a frustrărilor, a acuzațiilor reciproce și să construim o alianță stabilă, responsabilă față de oameni, de viitor”, a declarat Lupu.
Întrebat dacă se bazează pe voturile comuniștilor pentru învestirea unui nou Guvern, șeful democraților a menționat că se bazează pe toți deputații care susțin o majoritate pro-europeană, pro-reforme, pro-Moldova.
„Matematica pe care o avem în Parlament acum, iresponsabilitatea unora din PLDM, toate ne obligă să găsim soluții. Și o să le găsim. Cum va arăta viitoarea alianță, veți vedea curând. Ceea ce pot să vă spun este că vom crea o alianță care să asigure atât stabilitatea politică necesară, dar și implementarea reformelor, a Acordului de asociere la Uniunea Europeană și declanșarea unui proces dinamic de luptă împotriva corupției”, a conchis Marian Lupu.
Politicianul a mai adăugat că până în prezent nu a discutat la acest subiect cu socialiștii, dar nu vede o problemă în a discuta cu aceștia.