Liderii G20, inclusiv Obama şi Putin, discută despre atentatele din Paris şi despre Siria

Liderii G20, inclusiv Obama şi Putin, discută despre atentatele din Paris şi despre Siria
Foto: www.bloomberg.com


Preşedintele SUA, Barack Obama, omologul său rus, Vladimir Putin, şi ceilalţi lideri ai statelor membre G20 au ajuns duminică în Turcia, pentru o reuniune care va avea ca subiect principal combaterea terorismului, în contextul atentatelor de la Paris, relatează Reuters citat de zf.ro.

Din cauza atentatelor, preşedintele Franţei, Francois Hollande, va lipsi de la reuniune.

Barack Obama, care a numit atacurile din Paris „o tentativă revoltătoare de terorizare a civililor", va trebui să găsească o soluţie pentru intensificarea acţiunilor Occidentului împotriva reţelei teroriste Stat Islamic. Administraţia de la Washington se aşteaptă ca Franţa să decidă asumarea unui rol mai mare în operaţiunile antiteroriste din Siria şi Irak.

Statele Unite vor cere acţiuni antiteroriste suplimentare şi din partea altor aliaţi europeni şi din Orientul Mijlociu. Liderul american se va întâlni cu regele Salman al Arabiei Saudite, în încercarea de a spori susţinerea oferită aşa-numitei „opoziţii moderate siriene".

Summitul de două zile al Grupului celor mai puternice 20 de economii ale lumii (G20) se desfăşoară în staţiunea turcă Antalya, la doar 500 de kilometri de Siria, unde este fieful reţelei teroriste Stat Islamic.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depășește 250.000 de morţi

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Incendiul de la poligrafie a fost stins: Zece echipaje de pompieri au luptat ore la rând cu flăcările (FOTO)

Incendiul de la poligrafie a fost stins: Zece echipaje de pompieri au luptat ore la rând cu flăcările (FOTO)

„Gadget-ul tinereții” sau „cărămida nemuritoare”. Nokia revine cu o surpriză pentru utilizatorii melancolici

„Gadget-ul tinereții” sau „cărămida nemuritoare”. Nokia revine cu o surpriză pentru utilizatorii melancolici

Care-i treaba cu amigdalele? Ce spun specialiștii despre legătura dintre extirparea acestora și sexul pacientului

Care-i treaba cu amigdalele? Ce spun specialiștii despre legătura dintre extirparea acestora și sexul pacientului

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    ULTIMĂ ORĂ! Pavel Filip se retrage de la conducerea PDM
  • 2
    SUA: Legea care interzice avortul după şase săptămâni de sarcină, chiar în caz de incest sau viol, va fi revăzută
  • 3
    Polonia acordă consumatorilor subvenţii de 380 milioane de dolari în urma creşterii preţurilor la energie
  • 4
    Produsele agro-industriale moldovenești, promovate în Coreea de Sud. Ce planuri au autoritățile
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.