Prea puține sunt industriile care să nu se confrunte cu efectul perturbator al noilor tehnologii digitale, iar sectorul bancar cu siguranță nu face parte dintre acestea.
Economistul Dambisa Moyo pune sub semnul întrebării, intr-un editorial Project Syndicate, capacitatea sectorului de servicii bancare clasice de a rezista în fața atacului noilor tehnologii, scrie business24.ro.
Afaceri subminate
Amazon a luat o bună parte din cota de piața a librăriilor tradiționale prin vânzarea cărților online, indiferent de formatul acestor opere.
Uber este o alternativă care își face loc cu agresivitate în lumea transportului urban, iar Airbnb subminează direct industria hotelieră la nivel global.
În același timp, smartphone-urile au transformat radical modul de a comunica și de a gestiona afacerile în secolul XXI.
Nu mai este nici o surpriză faptul că sistemul bancar și cel al serviciilor financiare se simt destul de inconfortabil în fața imensului val de schimbări provocate de avansul tehnologic înregistrat în ultimul deceniu.
Ultimii 10 ani au fost marcați de dezvoltarea unor afaceri inovatoare într-un domeniu care până mai ieri a fost dominat copios de industria financiară clasică.
Dar nu exista niciun semn care să sugereze ca băncile vor face pasul înapoi în fața acestui asalt.
În ziua de azi, banii pot fi cu ușurință transferați în orice colț al lumii folosind simple aplicații smart și fără vreo interacțiune directă cu reprezentanții companiilor de servicii financiare.
Banca Mondială a estimat că, anul acesta, refugiații porniți la drum din diverse țări afectate de conflicte sângeroase sau dezastre naturale au primit de la rude sau prieteni sume totalizând 586 miliarde de dolari.
Valoarea reprezintă o imensă oportunitate de creștere a veniturilor pentru firmele din spatele aplicațiilor care perturbă în acest moment sistemul financiar-bancar clasic.
În același timp, acești factori perturbatori oferă și posibilitatea de a economisi sau a investi, ceea ce reprezintă o bătălie pentru un loc vizibil exact celor mai definitorii servicii ale industriei bancare.
Public desemnat
Un studiu efectuat de agenția de publicitate digitala Fractl demonstrează ca 85% dintre tinerii cu vârste între 23 și 30 de ani economisesc o parte din venituri, procentul fiind cu mult mai mare față de generația anterioara.
Serviciile de creditare s-au modificat și ele. Sistemele crowdfunding și peer-to-peer dau posibilitatea debitorilor să ocolească multe din obstacolele întâlnite în industria bancară, inclusiv a depunerii de garații sau a obținerii unui rating de credit.
Compania Massolution estimează că piața serviciilor de crowdfunding a crescut de la 880 milioane de dolari in 2010, la 16,2 miliarde în 2014.
Anul acesta este așteptată dublarea sumelor investite la nivel global prin sistemul crowdfunding până la 34 de miliarde dolari, iar în 2016 finanțarea oferita în acest mod ar urma să depășească valoarea oferita prin serviciile tradiționale.
Chiar și consultanța financiară, serviciu care presupune o relație directă cu clientul s-a modificat în ultimul deceniu.
Google a preferat ca, în 2004, în momentul listării pe bursă, să renunțe la sistemul de consultanță asigurat de bănci în aceste cazuri, dezvoltând un model de licitație electronică în care fiecare doritor a putut achiziționa acțiuni ale companiei.
Alte firme, precum Morningstar au urmat aceeași cale în proces și, chiar dacă acest stil revoluționar pentru piața bursieră mai are mult până a deveni o modă, existența sa demonstrează un potențial perturbator pentru modul de funcționare al pieței de capital.
Limite legale
Cu toate acestea, nimeni nu poate spune că industria bancară este pusă în primejdie de aceste noi tehnologii. Acestea au profitat de anumite avantaje pe care s-ar putea să le piardă odată ce ocupa o poziție mai importantă în piață.
Sectorul bancar este supus, în acest moment, unor complexe teste care pot aduce reforme importante în legislația din domeniu.
Este o măsură prin care autoritățile vor să se asigure ca nonșalanta cu care s-a acționat în sectorul bancar înainte de declanșarea crizei din 2008 nu se va mai repeta.
Mulți nou-intrați în sector și-au constituit un avantaj din evitarea atingerii unor praguri peste care ar fi putut fi supuși acelorași măsuri stricte.
Aceasta impune și constrângeri asupra dimensiunilor si tipurilor de servicii financiare pe care aceste companii le pot oferi.
Evitând o zonă a serviciilor care pot atrage controalele autorităților, aceste startup-uri digitale din industria financiară și-au impus singure o limită pe care nu o pot depăși.
Aranjamentul, chiar dacă nerecunoscut oficial, poate fi privit ca un mod de a manageria riscul sistemic prezentat de nou-veniții în industria financiar-bancară.
Pe măsură ce revoluția digitala înaintează, o mare parte din terenul în care aceste aplicații au reușit să se impună va fi supus unor reguli mult mai aspre, ceea ce reprezintă un avantaj pentru actorii cu vechime din piață.
Prin urmare, asaltul tehnologiei digitale asupra sectorului bancar tradițional nu pare sa fie deloc copleșitor.
În finanțe, cel puțin, companiile tehnologice nu ar trebui privite ca o amenințare, ci ca o sursă de inovații menită să crească productivitatea în acest sector.
Vezi și aceste știri

Tarifele la gaz din ultimii 12 ani: Drumul creșterii de la puțin peste 3,5 lei la 15,18 lei pentru un metru cub

Percheziții la postul vamal intern Gura Bîcului: Patru persoane, suspectate că primeau regulat mită de la transportatori
