Dosarul licitaţiilor trucate: 30 de funcţionari din domeniul sănătăţii vor compărea în faţa instanţei

Dosarul licitaţiilor trucate: 30 de funcţionari din domeniul sănătăţii vor compărea în faţa instanţei
Foto: mediatorprahova.ro

În cauza penală care a fost remisă instanţei de judecată sunt învinuite 30 de persoane, inclusiv fostul ministru al Sănătăţii, persoane cu funcţii de răspundere în domeniul ocrotirii sănătăţii, dar şi un cunoscut om de afaceri. Inculpaţii sunt acuzaţi de comiterea şi complicitate la comiterea infracţiunilor de depăşire a atribuţiilor de serviciu, neglijenţă, corupere activă, escrocherie, eschivare de la plata taxelor vamale şi fals în declaraţii.

Procuratura anticorupţie şi Centrul Naţional Anticorupţie au finalizat urmărirea penală în dosarul licitaţiilor trucate din sectorul medical. În cauza penală care a fost remisă instanţei de judecată sunt învinuite 30 de persoane, inclusiv fostul ministru al Sănătăţii, mai mulţi şefi de instituţii medicale de nivel republican şi local, şefi de direcţii şi vice-directori din cadrul instituţiilor Ministerului Afacerilor Interne şi Departamentului Instituţii Penitenciare, persoane cu funcţii de răspundere în domeniul ocrotirii sănătăţii, dar şi un cunoscut om de afaceri. Inculpaţii sunt acuzaţi de comiterea şi complicitate la comiterea infracţiunilor de depăşire a atribuţiilor de serviciu, neglijenţă, corupere activă, escrocherie, eschivare de la plata taxelor vamale şi fals în declaraţii.

În cadrul urmăririi penale au fost acumulate probe care demonstrează, că multe licitaţii privind achiziţionarea echipamentelor şi consumabilelor medicale au fost aranjate, fapt care a cauzat prejudicii în proporţii deosebit de mari statului. În cadrul anchetei s-a stabilit că, trucarea a avut loc prin includerea intenţionată în caietele de sarcini a parametrilor tehnici ai utilajului care urma să fie cumpărat de instituţiile medicale - identici cu toate caracteristicile tehnice ale echipamentului medical comercializat pe teritoriul ţării, în exclusivitate de companiile gestionate de un agent economic.

În total, prejudiciul cauzat statului prin aranjarea licitaţiilor în favoarea acestui agent economic, este de peste 150 000 000 de lei. Pentru recuperarea acestuia, procurorii au dispus aplicarea sechestrelor pe bunurile învinuiţilor, inclusiv pe conturi bancare, automobile, terenuri şi imobile.

Dosarul penal a fost pornit cu un an în urmă, iar pe 8 aprilie curent, 16 persoane au fost reţinute de ofiţerii şi procurorii anticorupţie, în urma unei ample operaţiuni care a inclus în jur de 70 de percheziţii şi ridicări de probe. Pe parcursul urmăririi penale şi avansării în cadrul investigaţiilor, numărul persoanelor bănuite, iar ulterior învinuite în acest dosar, a ajuns la 30. Cauza penală este de o complexitate deosebită, conţinând 50 de volume (a câte 250 de file), doar rechizitoriul fiind întocmit pe circa 450 de pagini.

Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele culpabile riscă pedepse sub formă de amenzi şi închisoare pe termene de până la 10 ani.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Premieră pentru lumea medicală:  Chirurgi americani au transplantat cu succes un rinichi de porc la un pacient uman (VIDEO)

Premieră pentru lumea medicală: Chirurgi americani au transplantat cu succes un rinichi de porc la un pacient uman (VIDEO)

Alexei Navalnîi a primit Premiul Saharov pentru libertatea de gândire

Alexei Navalnîi a primit Premiul Saharov pentru libertatea de gândire

Copii între șase și 16 ani sunt invitați să participe la concursul de creație ,,Săptămâna eficienței energetice în școala mea”

Copii între șase și 16 ani sunt invitați să participe la concursul de creație ,,Săptămâna eficienței energetice în școala mea”

Advertoriale
Patisera uneia dintre cele mai cunoscute cafenele din Chișinău deschide secretele din bucătărie la „Artizanii Gustului”

Patisera uneia dintre cele mai cunoscute cafenele din Chișinău deschide secretele din bucătărie la „Artizanii Gustului”

OTP Bank continuă să investească în modernizarea rețelei sale de sucursale (FOTO)

OTP Bank continuă să investească în modernizarea rețelei sale de sucursale (FOTO)

Cegeka preia DAS Solutions în Moldova

Cegeka preia DAS Solutions în Moldova

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Cu milioanele în aer. Fotbaliștii de la Sheriff nu își pot primi banii câștigați după meciurile din Liga Campionilor
  • 2
    Președinta Maia Sandu a promulgat Legea cu privire la ratificarea Convenției de la Istanbul
  • 3
    S-a întors cu mâna goală? După o vizită de două zile în Polonia, Spînu anunță despre discuții, nu și soluții pentru criza energetică
  • 4
    Moldovagaz a aprobat prelungirea contractului în vigoare cu Gazprom pentru încă o lună
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.

int(93899)