Liderul formaţiunii eurosceptice UKIP, Nigel Farage, a criticat dur lipsa controalelor eficiente la hotarele Uniunii Europene oferind drept exemplu problemele de la graniţa dintre Republica Moldova şi România, pe unde potrivit politicianului britanic ar putea intra teroriştii. Declarațiile în acest sens au fost făcute într-un interviu pentru agenţia France-Presse, citată de Agora.
„Este evident că (preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude) Juncker, şi (preşedintele francez, François) Hollande, nu au învăţat nimic din tragedia de vineri. Până și Comisia Europeană a declarat că se aşteaptă la încă trei milioane de refugiaţi în următorii doi ani. Printre aceștia se vor strecura și jihadiști”, a declarat Nigel Farage.
„Din fericire, nu facem parte din Spaţiul Schengen”, a declarat politicianul britanic care militează pentru ieșirea Marii Britanii din UE.
„Din fericire, putem verifica portbagajele mașinilor care vin la Dover (oraș din Marea Britanie, - n.r.) pentru a vedea dacă nu cumva sunt ascunse automate kalașnikov în ele. Deoarece, dacă cineva traversează frontiera dintre Republica Moldova și România cu un portbagaj plin cu arme Kalașnikov, nu va mai fi controlat nicăieri în toată călătoria sa prin Europa. Într-o lume periculoasă, e ceva ce, în mod evident, este inadmisibil”, a conchis Liderul UKIP.
Vezi și aceste știri

La Chișinău a fost lansată prima stație automată de monitorizare a calității aerului atmosferic de tip trafic

Turcia va oferi gratuit dronele „Bayraktar” pentru care ucraineni au strâns bani în trei zile

Miniştrii Energiei din UE caută soluții pentru reducerea colectivă a cererii de gaze pe termen scurt
Advertoriale

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni
