
VIDEO. Oazu Nantoi: Partide pro-europene nu există. Sunt partide care au prostituat principiile europene
Analistul politic și consilier municipal din partea PPEM, Oazu Nantoi, a declarat în timpul emisiunii Politica de la TV7 că nu crede în existența partidelor pro-europene în Republica Moldova.
・
„Eu categoric resping această îmbinare de cuvinte: partide pro-europene. Ele nu există. Partide care au prostituat principiile europene - avem”, a declarat Nantoi, spunând că afirmă acest lucru ca analist politic, nu și ca membru al PPEM.
„Dintr-o parte asta arată ridicol. Partidele se declară pro-europene dar prevederile Acordului de asociere sunt date uitării, țara este renumită prin furtul secolului, prin raiduri și stat captiv, asta în timp de la guvernare de șase ani sunt, chipurile, partide pro-europene. Haideți să uităm de așa îmbinare de cuvinte”, a conchis Nantoi.